Cronici albume

Recenzie Hibakusha – Prophet of Numbers

Recent am ascultat un material venit direct din undergroundul olandez, mai precis din Haarlem și este vorba despre HIBAKUSHA, o formație ce îmbină groove cu progressive și alte mirodenii.

Fondată în 2013, au lansat în 2015 EP-ul Incarntion și recent a sosit și albumul de debut, intitulat Prophet of Numbers ce însumează 10 piese cu un total de 53 de minute, plin de riff-uri ce alternează între melodic și agresiv, cu un harsh vocal bine adaptat groove metalului. Ascultat în întregime, albumul se bucură de o îmbinare potrivită între piese, dar care tind să distragă atenția ascultătorului, fiind un sound mult prea uniform de-a lungul materialului discografic.

 

 

Pentru Prophet of Numbers, piesa ce poartă numele albumului, formația a realizat un videoclip și poate trece fără probleme ca fiind una din cele mai bine compuse melodii din tracklist. Frequently Vile și Entropy sunt după părerea mea și ele printre cele mai bune piese de pe album, căci îmi pare un sunet mai progresiv, alternant și mai captivant față de celelalte melodii din album.

Wanderers, track-ul cu numărul patru, are mai puțin de două minute și este un instrumental ambiental, de fapt o tranziție pentru „a doua parte” a albumului (de altfel și mai lungă) ce este ușor mai melodică și mai progresivă, în timp ce prima parte este mai groove-ish. Similar, Mundus Vult Decipi încheie albumul fiind tot un instrumental lin, fără voce, ori alte note agresive.

Numele formației provine din limba japoneză și reprezintă orice supraviețuitor din 1945 de după bombardamentele nucleare de la Hiroshima sau Nagasaki. Așadar numele are o notă tragică, violentă și deprimantă ce se resimte în muzica formației. Artwork-ul este predominat de un albastru precum culoarea oceanului, având în prim-plan o pasăre albă. Privind încă odată cover-ul albumului după ce am reascultat albumul, parcă regăsesc influențe din muzica nemților de la The Ocean în proiectul olandez. Cu siguranță, însă, am să vă direcționez către autohtonii noștri de la Crimena, căci muzica celor două formații îmi pare mult înrudită.

Dacă am reușit să îți atrag atenția cu acest album, află că îl poți asculta direct de pe Spotify, că tot au intrat recent pe piața din România și că nu mai e nimeni nevoit să folosească VPN pentru a beneficia de serviciul în cauză, dar și de pe YouTube. De altfel albumul poate fi cumpărat de pe site-ul trupei în format digital la prețul de 9 EUR, iar eu cred că merită acești bănuți.

Văd un viitor promițător pentru Hibakusha și sper ca muzica lor să fie purtată prin turnee pe întregul continent, nu doar în țara natală și în Belgia. Asta pentru început. Și, în sfârșit, ajung la urechile noastre și alte tipuri de formații metal de prin Olanda, nu doar goth, ori symphonic … 😊

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top