Noutăţi

Prima audiţie a noului album Akral Necrosis va avea loc în Private Hell la sfârşitul lunii

Akral Necrosis aşteptă în clubul bucureştean Private Hell pe data de 30 septembrie, vineri, pentru a ascultă în premieră noul opus negru al trupei, denumit „Underlight”. Albumul va ajunge la urechile publicului începând cu ora 22:00, urmând ca restul serii fie completat de un playlist special, ales de membrii trupei. Intrarea este liberă şi atmosferadin partea casei, dar seara poate costa auzul.

poster_listeningparty_an_web
Albumul „Underlight” va fi lansat la două săptămâni după listening party-ul din Private Hell, simultan cu debutul turneului de promovare pe care trupa îl va demara în data de 14 octombrie cu un show în cadrul festivalului Autumn Souls of Sofia, unde vor urca pe scenă alături de trupe precum Den Saakaldte, Inferno, (EchO), The Stone şamd. De menţionat trupa a anunţat încă din timpul show-ului din Quantic Club, susţinut alături de GRA, data concertului de lansare din Bucureşti – 12 noiembrie, apariţie care va pune punct turneului de toamnă al noului material. Evenimentul, programat în Quantic, se anunţă unul cu totul şi cu totul incendiar, urmând aducă împreună o serie de invitaţi speciali ce vor fi anunţaţi în curând.
Noul LP Akral Necrosis, „Underlight”, va fi disponibil din 14 octombrie, dar cei dornici fie atinşi mai repede de pesta fonică sunt aşteptaţi vineri, 30 septembrie, în Private Hell pentru o seară de memento mori îmbălsămată cu cele mai infernale muzici posibile, chiar în inima babiloniei de Lipscani.
Album „Underlight” conţine 9 piese şi va fi lansat de către Loud Rage Music.
Playlist:
01. Separator
02. King in Yellow
03. Saturnian Gallows
04. Exhortatio ad Bellum
05. Purge
06. Sin Gauntlet
07. Hounds of Plague
08. Blackthrone
09. Underlight
Materialul a fost înregistrat la Studio 148, mixat şi masterizat de Marius Costache. Artwork-ul albumului poartă semnătură lui Costin Chioreanu/Twilight13Media.
Datele complete ale turneului de promovare vor fi anunţate foarte curând.
Molima e aproape!
Akral Necrosis Official FB
loudragemusic.com
loudragemusic.bandcamp.com

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top