Noutăţi

Days Of Confusion lansează o piesă nouă în 29 octombrie

daysofconfusion

Days of Confusion va cânta, în premieră, pe 29 octombrie, în cadrul concertului de lansare a noului album Vița de Vie – Șase (+) de la Arenele Romane, cea mai nouă piesă a trupei, Memories From My Future Lives, iar fanii vor putea vedea pentru prima dată videoclipul noului single.

Memories From My Future Live va fi lansat oficial pe 9 noiembrie şi este cel de-al patrulea single de pe albumul Days of Confusion, ce urmează să apară la începutul anului 2017.

„Piesa descrie călătoria conştiinţei umane în cadrul ciclului complet al unei vieţi. Odată ajunsă aproape de final, acceptă cu seninătate faptul că trebuie să meargă mai departe, părăsind corpul fizic după ce a atins însă iluminarea şi şi-a înţeles scopul în această existenţa, urmând probabil să renască într-o formă superioară celei actuale, deci un alt ciclu”, povesteşte Cosmin Lupu.

Regizat de Cristian Pop (câştigător al Festivalului Internaţional de Film “Next”, în 2016) şi realizat împreună cu echipa să de la studioul Imagerie, videoclipul ilustrează diferite momente manifestate de-a lungul călătoriei conştiinţei ce parcurge diverse etape, învăţând lecţii, arătându-şi deopotrivă părţile bune şi rele.

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top