Cronici albume

Cronică de album: Haken – Vector

Haken a revenit cu al cincilea material discografic din carieră și nu oricum. Un album așteptat cu nerăbdare, promovat cu fast și cap, Vector a trebuit să se ridice la standardele definite de Affinity (2016), iar asta spune multe. Britanicii sunt cunoscuți deja de ani buni ca fiind unul dintre cele mai originale acte ale scenei, indiferent de genul muzical la care facem referire, iar Vector nu le diminuază în niciun fel și chip statutul.

Deși este cel mai scurt album lansat de trupă până acum, Vector este și cel mai „dur”, pe alocuri în detrimentul melodiei. Clear dă startul aventurii ce se întinde de-a lungul celor șapte single-uri și este un preludiu cât se poate de dramatic, estompându-și intensitatea în intro-ul pentru The Good Doctor, prima dintr-un șir de demonstrații de forță. Aceasta invocă o serie de efecte digitale strecurate printre riff-uri puternice și ritmuri care sparg cu succes rutina, precum și abordări vocale impuse și de alternările constante trasate de tobe.

Puzzle Box a devenit deja un fel de mascotă a albumului, bucurându-se de cea mai mare promovare. Cu inserții tipice Haken, Puzzle Box atenuează puțin avântul pornit mai devreme. Veil marchează jumătatea materialului deja și este cea mai lungă compoziție inclusă pe acesta. Cu reale șanse de a deveni preferata ascultătorilor, Veil își dedică spațiul creării unei atmosfere progressive în adevăratul sens al cuvântului. Vocea nu se pierde în nebunia instrumentalului, ba dimpotrivă, îi dictează direcția, iar diferitele tranziții și etape care compun piesa, pornind de la clapele melancolice din primele sale secunde, la multiplele fațade ritmice și la măestria instrumentiștilor pusă în scenă din plin, capătă noi forme în a doua sa parte, senzația apocaliptică fiind completată de oglindirea liricii în clădirea momentelor finale.

Nil By Mouth este principala compoziție total instrumentală a albumului, menține atmosfera intuită în precedenta piesă și tinde mai degrabă spre un prog modern, deși pe ici-colo cade în repetitiv. Host debutează cu un intro jazz descris, bineînțeles, de un magnific saxofon, registrul fiind deplasat complet în direcția opusă. Odă dedicată delicateței simplului în prima sa parte, Host reușește să atingă nervul potrivit, fără a deveni însă o baladă tipică. Outro-ul său închide momentul conceptual, revenind la notele de debut. A Cell Divides este ultima compoziție a materialului și echilibrează momentul anterior printr-o dezordine auditivă intenționată care captează atenția așa cum Haken reușește mereu să o facă.

O continuare bună pentru Affinity, ținând cont de numărul crescut de fani atrași de partea mai „grea” a abordării muzicale care-l definea, însă mai puțin diversă decât poate ne-am fi așteptat. Cu toate acestea, este un album puternic, pe care veți putea regăsi compoziții demne de a se alătura unor clasice precum The Architect, The Endless Knot sau Cockroach King.

**English Version**

Haken has returned with their fifth record and this one had a lot to live up to. The long-awaited and teased album, Vector, had to rise up to the standards defined by Affinity (2016) and that already says a lot. The British band is already known as being one of the original acts of the scene, no matter of what musical genre we are referring to, and Vector does not diminish that status.

Although it is the shortest record the band has launched so far, Vector is also the heaviest, sometimes maybe to the disadvantage of the melody. Clear starts the adventure that continues for seven singles and is a very dramatic prelude, that fades into the intro of The Good Doctor, the first one from a succession of demonstrations of mastery. The song invokes a series of digital effects straining among powerful riffs and rhythm action that breaks the routine successfully, as well as the vocal showcases imposed by the constant alternations the drums are sketching.

Puzzle Box has become some sort of the record’s mascot, being the most promoted one. With typical Haken insertions, Puzzle Box tones down the previous soar a bit. Veil marks the half of the record already and is the longest track off it. With real chances of becoming the listener’s favorite, Veil dedicates its allocated space to creating a progressive atmosphere in the truest sense of the word. The voice is not lost behind the instrumentals, quite on the contrary, it dictates the path, and the different transitions and stages of the composition, starting with the melancholic keyboards from its intro and the rhythm multi-facade all the way to the member’s skillfulness fully showcased, acquire new shapes in its second half, the apocalyptic sensation being supplemented by the mirroring of the lyrics into creating the final moments.

Nil By Mouth is the main track that is completely instrumental, maintains the same built up atmosphere previously created and tends to fall into the modern prog category, although it may get slightly repetitive. Host starts off with a jazz intro described, of course, by a beautiful saxophone, while the register for this one song is shifted into the opposite direction. An ode dedicated to the delicacy of simplicity, Host manages to touch the right nerve, without becoming a typical ballad. Its outro closes the moment conceptually, by returning to its opening notes. A Cell Divides is the last track and balances out the previous moment by creating an intentional disorder that gets the listener’s attention immediately, as Haken manages to do every time.

An appropriate follow-up for Affinity, especially by taking into account the large number of fans that had appreciated its heavier side, but maybe less diverse than some would have expected. Nevertheless, it is a strong record that gives the fans some monumental songs, ready to join classics such as The Architect, The Endless Knot or Cockroach King.

 

 

 

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top