Interviuri

Caligula’s Horse, despre progressive, inspiraţie şi dificultăţile industriei (Interviu)

** 

Romanian Version

Trupa de progressive alternative din Brisbane, Australia întregeşte un întreg şir de trupe care au reuşit creeze un renume deosebit pentru tot ceea ce provine de pe acel teritoriu, mai ales în materie de progressive.

Caligula’s Horse, o combinaţie aproape de a atinge perfecţiunea între un instrumental dinamic şi pe alocuri mai agresiv şi un vocal cald dar impunător, este o trupă care a urcat pe scenă alături de titani ai stilului, ai trecutului şi al prezentului, precum Opeth, TesseracT, Mastodon, The Ocean, Protest The Hero, printre alţii.

Cu trei materiale discografice la activ, Caligula’s Horse oferă o experienţă auditivă vie emoţional şi aritmic, în timpul căreia liniile dintre forţa muzicii şi oglindirile sinelui devin insesizabile, pierdute într-o atmosferă care reuşeşte răsfrângăpeisaje armonice, abordări curate şi estetici bine gândite, redate printr-o producţie superbă.

De la un album la altul, Caligula’s Horse a dat dovadă de consistenţă, dar şi de o maturitate bine împământenită-n realism, uşor observabilă atât în instrumental, cât şi în lirica pieselor.
Despre ultimul album, “Bloom”, dificultăţile industriei şi inspiraţii vorbesc astăzi, special pentru Prog Talk, cu Jim Grey, vocalul trupei.

caligula's horse

Australia are un număr imens de trupe bune pe latura de progressive. Care este secretul?
Jim: Cred este o combinaţie de mai multe elemente. Sunt sigur fiindcă suntem izolaţi de restul lumii înseamnă subcultura şi muzica noastră se dezvoltă diferit cumva, dar în ceea ce priveşte scena muzicală prezentă, cred cel mai important lucru a fost faptul ne-am susţinut între noi. Cu toţii ştiam cât de greu este compui şi promovezi progressive şi alternative în Australia, aşa ne-am ajutat.

De ce crezi acest gen muzical s-a dezvoltat atât de rapid acolo?
Jim: fiu sincer, nu cred s-a întâmplat atât de repede – muzica progressive în Australia e pe piaţă de ceva vreme şi chiar câţiva dintre artiştii australieni sunt pe scenă de peste 10 ani. Dar după un singur turneu european am observat este o diferenţă destul de mare între modul de abordare al muzicii de către australieni şi restul, şi există acel ceva diferit care se regăseşte în sunetul şi abordarea australienilor. Când o mi dau seama ce este acel ceva, o îţi zic, haha!

Cum a fost Legion Music Festival?
Jim: Festivalul a fost de fapt amânat până în ianuarie 2017, la început dintr-o încercare de a atinge ţinta lor impusă prin crowd-funding, dar au reuşit între timp obţină fonduri din alte surse alternative, deci se va întâmpla într-un final. Suntem  nerăbdători fiindcă cântăm la un festival outdoor din Australia este unul din lucrurile de pe bucket list-ul meu mai ales, ceva ce voiam fac de mic. nu mai menţionăm faptul nu în fiecare zi o trupă de prog ajunge cânte la un astfel de festival, deci abia aşteptăm!

Spune-ne câte ceva despre “The Tide, The Thief & River’s End” şi povestea albumului, fiindcă este una chiar interesantă în spatele său.
Jim: „River’s End” surprinde povestea unui grup de oameni care evadează din închisoarea şi persecuţia unui oraş care se distruge din interior, călătoria lor către descoperirea unui nou oraş şi paradisul lor care este încet corupt de obiceiuri pe care nureuşesc le îndepărteze. Devin exact de ceea ce fug. Sunt multe detalii, multe concentrate pe un anumit personaj şi călătoria sa, dar îţi povestesc şi altă dată.

Dar despre „Bloom” ce poţi ne zici? Ce stă în spatele albumului?
Jim: „Bloom” este exact ceea ce îi sugerează şi numele, un album despre maturitate şi culoare. Temele pe care am încercat le surprindem în „Bloom” au fost mai optimiste decât cele din „River’s End”, în mare parte a sa. Sunt mesaje de speranţă, poveştidespre curaj şi atitudine, iar deşi ritmul este uneori amar, nu se pierde niciodată complet în melancolie indusă. Sunt chiar în mod deosebit mândru de „Bloom”.

TesseracT şi voi în acelaşi line-up. Cred a fost distractiv. Care-s cele mai frumoase amintiri din acel turneu?
Jim: Trebuie fiu sincer, fără fiu un prea mare fan-boy, -l privesc pe Dan Tompkins cântând în fiecare seară. Încerc mereu memorez ceva de la fiecare trupă alături de care cântăm pentru mereu avem ceva de învăţat fie ca vocal, fie ca instrumentist. Din fericire pentru noi, am reuşit împărţim scena cu mulţi artişti mari precum Mastodon, Opeth, Tesseract, The Dillinger Escape Plan şi The Ocean, iar asta doar în ultimul an. Deci am avut ceva de învăţat.

Care crezi va fi cel mai nebun lucru pe care aţi putea îl faceţi în cinci ani?
Jim: reuşim dormim mai mult de 2 ore pe noapte, când suntem în turneu. Nebunie.

gândiţi vreodată schimbaţi cariera?
Jim: Tot timpul. Este uşor uiţi de ce faci asta când este atât de dificil reuşeşti şi nu faci niciun ban. Cu toţii avem familii şi alte interese, deci da, sigur. gândesc des la asta. Dar cu acestea fiind spuse, nu văd cum am putea ne oprim din compus. S-ar putea nu putem merge în turneu mereu, dar compunem este un lucru atât de natural pentru noi, aşa încât, asemeni respiratului, dacă ne oprim, s-ar putea pierim.

Ce planuri mai aveţi pentru anul acesta?
Jim: Este anul creativităţii pentru C-Horse. Aşteptăm terminăm nişte materiale de compus şi ne alăturăm acestui proces pe deplin. Avem deja nişte idei minunate şi abia aştept văd cum vor suna puse împreună!
**

English Version

The progressive alternative band from Brisbane, Australia, completes an entire circle of extraordinary bands that managed to create an unique reputation for all that comes past our ears from the territory, especially when it comes to prog.

Caligula’s Horse, a combination that slowly reaches perfection between dynamic and sometimes leading towards strength instrumentals  and warm but earthshaking vocals, is a band that has shared stage with great titans of the genre, past and present such as Opeth, TesseracT, Mastodon, The Ocean and Protest The Hero, among others.

With three albums already released, Caligula’s Horse offers the listener a vivid musical journey, both emotionally and arrhythmic, when the lines between the strength of the music and the inner experience become blurry, lost inside an atmosphere that manages to reflect harmonic soundscapes, clean approaches and well thought of aesthetics, all coming together with the help of a beautiful production.

From one record to another, Caligula’s Horse has proven its consistency, as well as its maturity that has its roots in reality, easily perceived both in the instrumentals, as in the lyrics.

We’re talking today with Jim Grey, the voice of the sound, about “Bloom”, the industry’s difficulties and the band’s inspiration.

Australia has an insane amount of awesome bands when it comes to progressive. What’s the secret?
Jim: It’s a combination of things really. I’m sure the fact that we’re so isolated from the rest of the world means that subcultures and sounds develop somewhat differently, but as for the scene right now, I think the most important thing is that we’ve been supporting one another. We all know how tough it is to be making progressive or alternative music in Australia and we help each other out.

Why do you think the genre evolved so quickly there?
Jim: To be honest, I’m not sure it has been quick – progressive music in Australia has been around a long while, and even some of the Aussie artists that are making a name for themselves worldwide now have been around for 10 years or more. But after our tour of Europe, I’ve definitely noticed there is a distinct difference in the way Australians approach progressive music, something that makes it distinctly Australian in its sound and delivery. When I work out exactly what that is, I’ll let you know, haha!

How was Legion Music Festival?
Jim: Legion Music Festival was actually postponed until January 2017, at first in an attempt to ensure that they’d secure their crowd-funding target, but they’ve now managed to source funding from an alternative source, so its definitely going ahead! We’re definitely looking forward to this one, playing an Australian outdoor festival is sort of a bucket list thing for me, something I’ve wanted to do since I was a kid. Not to mention that it’s not every day that a prog band gets to play a show like this, so we can’t wait!

Tell us a little bit about “The Tide, The Thief & River’s End” and its story because it’s quite an elaborate concept you have there.

Jim: River’s End captures the story of a group of people escaping persecution and imprisonment from a city that is destroying itself, their journey across the continent to found a new city, and their new paradise being corrupted by old habits they can’t seem to break. They sort of become what they were running from. There’s a lot more detail, and it’s centred around one particular character and his journey, but I might save that for another time!

What about “Bloom”? What lies beneath this record?
Jim: Bloom is exactly what the title suggests, an album of growth and colour. The themes we wanted to capture in Bloom were more optimistic and uplifting than the dark story of River’s End, for the most part. There are messages of hope, stories of courage and standing your ground, and while some of the tunes are bittersweet, it never really delves into self-involved melancholy. I’m particularly proud of Bloom.

TesseracT and you guys in the same line-up. It must have been a blast. What are the best memories from that tour?
Jim: I have to say, without being too much of a fan-boy, watching Dan Tompkins perform each night. I always try to take something away from bands we play with, because there’s always something to learn as a vocalist or performer. Fortunately for us, we’ve been able to share the stage with some incredible artists like Mastodon, Opeth, Tesseract, The Dillinger Escape Plan, and The Ocean all in the last year. So there’s been a fair few lessons learned!

What do you think, in five years, could be the craziest thing the band might do?
Jim: Manage to sleep more than 2 hours a night on tour. Wacky.

Do you ever think about a change in career path?
Jim: All the time. It’s easy to forget why you do this when it’s brutally hard and you make no money. We all have families and other interests in our lives, so sure, yeah. I think about it a lot. Although that being said, I can’t see us ever stopping writing music. We might not be able to tour forever, but writing music comes as easily as breathing to us, and much like breathing, if we stop, we might just die.

What do you have planned for this year?
Jim: This is a year of creativity for C-Horse. We’re looking forward to getting some writing done and reintegrate with our creative selves. There’s already some great ideas happening, and I can’t wait to hear how it all comes together!

Author: Geanina Chiricuţă

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top