Cronici concerte

Am văzut: DOMINO, în cadrul festivalului Etnorama

E un sentiment special în aer de fiecare dată când plouă la un festival. Cred că e singura situație în care majoritatea lumii nu înjură ploaia, pentru că, într-un fel abstract, ea adaugă foarte mult la atmosferă. Cred că e și mai plăcut atunci când ploaia începe și se termină în cadrul aceluiași concert. Și desigur, ajută foarte tare și când formația care cântă este una de nota 10.13123415_893730604107138_990888795608609076_o

Cam asta am văzut ieri în Parcul Herăstrău, la concertul celor de la DOMINO, în cadrul festivalului Etnorama. Festivalul a avut loc între 6 și 8 mai, găzduind 9 artiști foarte diverși de-a lungul celor 3 zile, pe lângă o sumedenie de alte activități. Eu însă voi vorbi despre o formație pe care o mai văzusem înainte, în Club Control, și care m-a lăsat cu o impresie excelentă de ambele dăți.

DOMINO sunt un grup muzical din Sibiu, cu un stil greu de definit. Pornind de la rock alternativ (care în sinea lui e un gen de muzică prin care spui „nu știu exact ce cântă ăștia”), se adaugă un țambal sănătos, influențe folclorice de pretutindeni din țară și foarte multă energie pe scenă (uitându-mă la toboșarul lor, Valentin Oancea, parcă simțeam mai bine toată muzica. Și mi-am amintit și de clipul acela de pe internet, This drummer is at the wrong gig). Piesele pe care DOMINO le prestează live sunt ba compoziții proprii, ba inspirate puternic din vechi cântece folclorice românești, astfel că show-ul lor a dispus de o paletă sonoră cât se poate de variată.

În sunetul DOMINO, pe lângă țambal se adaugă tobe și bas (care are rol și de chitară electrică, Sebastian făcând bi-amping), o clapă și o trompetă (care din păcate nu are un rol foarte prezent pe piesele lor). Combinația de sunete merge ca uns, iar compozițiile lor sunt aranjate cu finețe.

Am avut decizia inspirată să stau într-un loc unde puteam observa atât ce se întâmplă pe scenă, cât și publicul. Am fost plăcut surprins să văd oameni de vârste cât mai diverse. Copii veniți cu părinții, tineret, un moș simpatic care dansa fix cum l-a învățat mama lui – tot felul de personaje au asezonat festivalul Etnorama în cadrul concertului DOMINO, transformând întreaga experiență într-o amalgamare de vibe-uri bune.

Sonorizarea a fost una foarte bună, pe lângă câteva probleme tehnice la început și la final. Ce mi-a plăcut însă a fost că băieții și-au păstrat calmul și tonusul pe tot parcursul concertului, dând dovadă de profesionalism pe care îl acaparezi trecând prin multe concerte.

DOMINO ne-au tratat și cu un bis prelungit. Îmi place să cred că băieții s-au simțit responsabili și au dorit ca ploaia să se termine tot în timpul setului lor.

Pe DOMINO îi găsiți pe facebook, și pe youtube, de unde vă voi lăsa cu un clip cu versiunea lor a binecunoscutei piese Ciuleandra:

(sursă foto: pagina de facebook DOMINO)

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top