Noutăţi

1349, la Rockstadt Extreme Fest

1349 este un nume foarte cunoscut pe scena black metal internațională. Formația își trage denumirea de la anul în care „Moartea Neagră” a ajuns în Norvegia – „Moartea Neagră” (ciuma) a fost una din cele mai violente pandemii din istoria lumii (a izbucnit, probabil, în Asia Centrală prin 1330, răspândindu-se în Europa după anul 1347 și atingând Norvegia în 1349. Se spune că această epidemie a omorât între 30–60% din populația europeană de atunci, trebuind să treacă alți 200 de ani pentru ca numărul de locuitori de pe continent să revină la cifrele de dinaintea pandemiei).

Bazele formației au fost puse în 1997 de Ravn (voce și tobe), Tjalve (chitară) și Seidemann (bas) – foști membri ai trupei Alvheim – în1999 alăturându-li-se și Idar „Archaon” Burheim. Primul material a apărut la începutul lui 2000, Frost de la Satyricon (ulterior membru permanent) fiind rugat să contribuie pe partea de tobe. Curând după aceea au semnat cu label-ul Candlelight Records și au lansat albumul de debut, „Liberation” (2003), ce îmbină peisajul sonor „old school” cu ritmuri total noi. Au urmat „Beyond the Apocalypse” (2004) și „Hellfire” (2005), turnee prin Europa și în America de Nord (2006) ca opening act pentru legendara trupă Celtic Frost, care tocmai se reunise. 2009 a venit cu un material nou, diferit față de cele cu care norvegienii își obișnuiseră publicul, „Revelations of the Black Flame”, care explorează ritmurile mai lente și adâncimile profund întunecate ale black metal-ului, în timp ce păstrează amprenta muzicală specifică trupei.

Imediat după aceea, 1349 a lansat „Demonoir”, sub Indie Recordings, album ce îmbină perfect tenebrele genului cu o energie explozivă. Materialul și-a lăsat amprenta asupra black metal-ului internațional prin întunecimile sinistre, întărite de veninul agresiv al versurilor și de intensitatea ritmului și al sound-urilor prezente aici. Următorul album de studio, „Massive Cauldron of Chaos”, este considerat de trupă mai direct și mai profund decât orice au creat anterior, cu o întunecime mult mai amenințătoare și adâncimi mai grele – discul fiind descris ca având un sound mult mai bun și mai viu.

1349 a cântat alături de unele dintre cele mai cunoscute nume ale scenei extreme, precum Behemoth, Goatwhore, Cannibal Corpse, Skeletonwitch sau Lecherous Nocturne, fiind o prezență mult așteptată la unele dintre cele mai importante festivaluri de profil (Wacken Open Air, Summer Breeze Open Air etc.)

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top