Prog Talk cu Geanina

Tool – începutul şi sfârşitul unei ere

Tool reprezintă, pentru o mare masă de oameni, pionierii unui nou stil muzical, dar chiar mai mult şi decât atât, nişte vizionari care au început ceva ce cu greu pot chiar ei însăşi depăşi, darămite alte trupe care s-au lăsat inspirate de măiestria lor.

Tool-band

Cu 3 premii Grammy în palmares, o armată de fani şi fanatici, Tool şi-a început „cucerirea planetei” încă de prin anii ’90, când prin intermediul albumului „Undertow” au reuşit atragă atenţia, însă totul pas cu pas.
Boom-ul intergalactic a venit odată cu „Ænima şi „Lateralus”, când inclusiv criticii bulversaţi, tindeau îi categorisească drept un „fel” de alternative, fără bănuiască la acel moment ce au reuşit stârnească aceşti trupeţi, te miri de unde apăruţi.

De la coperţi de albume cunoscute şi cu un singur ochi de către orice persoană expusă măcar un moment industriei rock şi până la piese care trezesc până şi fanboy-i, Tool reprezintă un adevărat fenomen unic artistic, vizual, dar mai ales auditiv.

Ultimul lor album, „10000 Days” a însemnat însă, destul de neaşteptat după ce a încheiat un trio de materiale discografice la limita imposibilului de depăşit, o pauză care încă nu pare se încheie, în ciuda micilor zvonuri şi contrazicerilor dintre membrii trupei, de deja mai bine de 6 ani.

Simbolistică, lirică şi instrumental atât de complicate încât poate necesită toţi aceşti şase ani pentru a fi cuprinse măcar pe jumătate de creierul uman şi „nebunii” armonice în premieră, chiar şi pentru cei mai „aventurieri” dintre muzicieni, Tool le are pe toate.

Fiecare piesă se transformă într-o aritmetică a gândirii, fiecare vers îţi dezvăluie noi sensuri ale cuvintelor aşa cum le ştii, fiecare notă, venită ea din chitara, bassul sau tobele extraterestre, te poartă spre o lume a nebuniei care te va ţine într-o frenezie entuziastă timp de ani întregi, în speranţa vei reuşi auzi şi un nou album.

Cu speranţa încă vie, cu atât mai mult datorită ultimelor indicii care răscolesc media în ultimele luni, las în compania unei piese etalon pentru Tool şi cu promisiunea voi face în curând o disecţie a acestui trio discografic.

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top