Noutăţi

O nouă confirmare pentru DBE 7

Barren Earth este cea mai recentă confirmare pentru ediția din acest an a festivalului Dark Bombastic Evening, ajuns la cea de-a șaptea ediție, intitulată DBE – The 7th Gate.

barren earth logo

Barren Earth este o trupă de melodic death/doom metal din Finlanda, în care cântă mai mulți muzicieni bine cunoscuți din țara scandinavă. Printre ei, amintim pe Marko Tarvonen (tobe), care cântă și cu Moonsorrow, sau pe solistul Jon Aldara, care mai poate fi auzit pe materialele discografice ale unor trupe precum Hamferð (și ei confirmați pentru ediția din acest an a DBE), Hatursvard sau pe albumul Doliu al supergrupului Clouds. Ca stil, trupa alternează între pasaje brutale sau melancolice, lente, care pun bine în evidență vocea clean a lui Jon, toate având o natură oarecum progresivă. Cântecele Barren Earth se aseamănă puțin cu muzica unor trupe precum In Vain, Be’Lakor, Opeth sau Insomnium, rămânând însă originale și interesante. Până acum, trupa a lansat 3 albume full: Curse of the Red River (2010), The Devils Resolve (2012)  și On Lonely Towers (2015).

barren earth band

Amintesc, pe această cale, că ediția din acest an a festivalului Dark Bombastic Evening, The Seventh Gate of DBE, se va desfășura la Alba Iulia, în interiorul cetății Alba Carolina, între 18 și 20 august. Biletele urmează a fi puse spre vânzare pe 16 aprilie, în cadrul concertului Irfan din Control. Printre trupele confirmate deocamdată se numără Draconian, In The Woods…, Dodheimsgard, Theodor Bastard sau Batushka.

Barren Earth – Set Alight

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

To Top