Cronici albume

Ius Talionis – Saligia (recenzie album)

Ius Talionis este o trupă de black metal din Aachen, Germania, fondată de Viator Noctis, Ryu, Koshmar și Nár în 2013. În 2014, nou-înființata formație și-a întregit componența prin primirea chitaristului Eremos. În această formulă, au continuat repetițiile și procesul creativ, lansând pe 6 septembrie 2014 primul lor demo, un EP intitulat Eleutheromania, ce conține 4 piese originale. Acesta a fost bine primit de publicul local și de presă, fapt ce a încurajat trupa să plece într-un turneu scurt de promovare. După o serie de concerte, s-au întors în studio pentru a începe lucrul la albumul lor de debut, Saligia. Schimbări de componență au avut iar loc, însă în final LP-ul a fost compus și înregistrat, lansarea având loc pe 20 mai 2017.

Din punct de vedere muzical, Ius Talionis poate fi considerată ca încadrându-se în genul black metal, stilul lor fiind unul mai degrabă tradițional. Totuși, muzica lor conține câteva elemente diferite, în special ruperi de ritm și pasaje melodioase, mai armonioase și în contrast cu liniile melodice marcate de agresivitate și rapiditate. Albumul Saligia include aceste trăsături în aproape toate cântecele, care nu sunt extraordinar de variate între ele și tind să mențină aceeași atmosferă și structură. Primele două piese, Auge um Auge și Tanz um das goldene Kalb, reprezintă mai degrabă o reinterpretare a temelor clasice ale genului abordat, teme întâlnite într-o multitudine de alte materiale. Totuși, scurte pasaje mai melodioase sau melancolice și utilizarea limbii germane reprezintă elemente de originalitate care-i ajută pe Ius Talionis. Melodia Garten des Dionysos se încadrează în aceeași tipologie, folosind o structură similară, linii melodice bazate pe aceleași acorduri și aproximativ aceeași măsură a versurilor. Ultimele două minute ale cântecului mi-au atras atenția prin melodicitate, dar și printr-un blast-beat ceva mai bine potrivit care evidențiază cele două chitare, mult mai prezente acum decât în alte momente.

Muzica nemților conține și o latură puțin ambientală, cel mai bine expusă în cea de-a treia melodie, Babylon, care se remarcă și prin tempoul mai scăzut, dar și prin sunetul mai întunecat și rece, amintind pe alocuri de bine cunoscutul debut Immortal, Diabolical Fullmoon Mysticism. Aceasta iese în evidență cu ușurință față de restul pieselor de pe Saligia, beneficiind și de o producție ceva mai bună. În contrast cu Babylon se află Elohim, El-Qanna, al cărei intro agresiv marcat de un lung blast-beat anticipează o piesă destul de dură, dar lipsită de vreun element de originalitate. Este simetrică structural, terminându-se cu un outro foarte asemănător primelor măsuri…

Deschizând albumul, am fost surprins să văd că ultima melodie, Herzstillstand, are o durată de 11 minute, mult mai mare față de restul. Am bănuit că este cea mai bună piesă de pe material și cea mai complexă și atent lucrată, ceea ce s-a dovedit, în opinia mea, a fi adevărat. Originalitatea ei constă în timidele influențe de progressive metal introduse, în linia de tobe ceva mai complexă și în ritmul puțin mai lent, care permite ascultătorului să înțeleagă și să aprofundeze mai bine muzica Ius Talionis. Variată și deloc plictisitoare, Herzstillstand este de departe momentul de glorie al lui Saligia, acesta fiind de altfel lipsit aproape în totalitate de astfel de clipe.

Înregistrarea materialului a fost făcută de membrii Ius Talionis în sala proprie de repetiții, iar de mixaj și producție s-a ocupat Viator Noctis. Calitatea este foarte bună pentru un album independent, existând desigur și câteva probleme: instrumentele nu se află la același nivel pe toată durata melodiei, în unele pasaje chitarele domină clar tobele, în altele vocea e mult prea puternică, iar în momentul în care oricare dintre instrumente este în prim plan, volumul său crește remarcabil. Totuși, calitativ, produsul este bun având în vedere condițiile în care a fost realizat. Fiind un admirator al scenei vechi de black metal, cred că poate ar fi fost mult mai bine ca Saligia să aibă o producție lo-fi, deoarece aceasta ar fi accentuat mult mai bine latura ambientală a muzicii și i-ar fi putut înscrie pe un alt drum decât cel ales. Astfel, poate nici nu ar fi apărut problemele legate de volum și de dominanța unui instrument peste celelalte, deoarece toate ar fi fost scufundate în mix. Aș fi preferat, personal, să aud ceva mai multe efecte (dacă tot au ales calea asta) și mult mai mult bas… Tot la capitolul producție, albumul Saligia are un artwork interesant, care amintește de imagistica unor trupe de avantgarde sau post black metal mai degrabă decât de cea a unor vechi formații de black tradițional.

Este de urmărit drumul pe care-l vor urma Ius Talionis și, dacă vor reuși să se desprindă de traseul tradiționalist ales, probabil vor reuși să producă materiale remarcabile care ar putea să-i aducă în lumina reflectoarelor…

Notă finală: 8/10

 

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

To Top