Noutăţi

Iris, primul concert în noua formulă

Precum valul care se sparge de mal într-o mare de iubire, la fel trupa Iris îşi continuă activitatea artistică fără să fie afectată de tulburările din ultimele luni ale unor foşti membri. Şi de această dată, Naţionala de Rock a României ne arată clar şi fără nici o îndoială faptul că împlinirea vârstei de 40 de ani pe scena muzicii rock este doar un motiv de bucurie şi de expunere a tuturor hiturilor şi a refrenelor ce au încântat zeci de generaţii. Într-o formulă inedită, continuând ceea ce a fost, dar şi anticipând ceea ce va fi să fie, în componenţa trupei, pe lângă consacraţii Nelu Dumitrescu (tobe, membru fondator al trupei), Relu Marin (claviaturi) şi Nuţu Olteanu (chitară – de asemenea membru fondator al trupei) s-au alăturat muzicieni cu dragoste de rock: Costi Sandu (voce), Alin Moise (chitară), George Costinescu (chitară bass) şi Cristi Dumitrescu (tobe). Trupa Iris îşi continuă drumul şi menirea, primul popas din acest nou maraton de existenţă a trupei fiind în data de 27 octombrie 2017, la Berăria H din Bucureşti.

Cu această ocazie, pe lângă dezvăluirea noilor identităţi ale trupei (de componenţă, de imagine şi de viziune a exprimării muzicale), Iris va lansa piesa “Poți spune orice”, care va beneficia de o variantă şi în limba engleză. Despre această piesă, textierul acesteia, George Costinescu, a declarat că textul piesei „Poți spune orice” lasă la discreția ascultătorului posibilitatea de a interpreta într-un sens sau altul mesajul: “Acesta poate fi o metaforă la adresa vieții moderne văzută ca un joc, un joc ce poate deveni periculos, ce-l poate trimite pe individ până pe marginea prăpastiei … sau dincolo de ea …; sau poate fi înțeles ca pe un mesaj adresat omului obsedat, subjugat de putere, bani, politică, gaming etc….. (orice obsesie, de orice factură se dovedește a fi maladivă); poate fi un mesaj direct adresat celui ce s-a îndepărtat periculos de mult de realitatea vieții … poți spune orice! „Când jocu-ți alege soarta / Realitatea-i alta!”)”

Surprizele serii din 27 octombrie nu se vor opri aici. Într-un show cu durata de peste 2 ore, vor fi aduse în atenţia publicului piese consacrate ale trupei, dar care nu au fost interpretate live de multă vreme: “Corabia cu Pânze”, “Lumina Zilei”, “Iris”, “Valuri” sau “Tot Zbor”, adică piese cu greutate şi pline de substanţă. Spectacolul va fi unul electrizant, presărat cu multe alte momente surprinzatoare şi va constitui rampa către evenimentul-ţintă de anul viitor: aniversarea Iris – 40 de ani. Acesta este doar începutul unei frumoase povești (aniversarea de 40 de ani), dar, în același timp, și continuarea alteia (trăinicia de decenii a trupei Iris, a cărei consecvență rupe blestemul timpului și al primejdiilor).

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Maasi Bunza

    septembrie 13, 2017 at 2:50 pm

    În 40 de ani intră cam două generații, nu zeci sau duma asta e ca aia cu câți somalezi încap într-o cabină telefonică?
    Succes!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top