Get-beget

Interviu cu trupa Caustic

Fondată prin 2012, Caustic vine de pe meleagurile Clujului, din şi pentru pasiunea izvorâtă din muzică. Inspiraţi de muzele zilnicului şi transpuşi într-o lirică cu ţintă moralul, cei din Caustic îşi regăsesc ideile şi speranţele în compoziţiile proprii. Relativ de curând trupa a lansat materialul „Acustic” în online, piesele cu versuri ce lovesc aproape de casă care-l compun fiind date spre ascultare treptat, printre ultimele numărânduse şi cea care îi titlul. Cu ocazia aceasta ne-am gândit aflăm dedesubturile inspiraţiei trupei şi planurile sale de viitor.

Spuneţimi câte ceva despre “Acustic”.
Elsis: Salutare.
Întotdeauna, la noi, piesele se nasc acustic: o chitară şi o voce. Sunt, poate, cele mai sincere momente din viaţa unei piese. Merită rămână imprimate.
De mult timp am vrut înregistrăm acest album. Anul acesta am reuşit ne facem puţin timp.
Abumul îl vom lansa spre sfârşitul lui septembrie, acum e în studiou, în faza de masterizare.
Nu suntem siguri se va numi “Acustic”. Cel mai probabil “Anomalii”.
Încă nu ne-am gândit serios la denumirea lui.

Cât timp aţi lucrat la acest material şi ce sacrificii aţi făcut pentru terminarea sa?
Elsis: Începând din ianuarie. Aproape în fiecare seară, după job, până noaptea târziu
Majoritatea pieselor erau deja compuse. Dar pentru a suna bine acustic, am refăcut aranjamente, am transpus, am schimbat solouri, teme… A fost ceva de muncă.
În paralel am mai compus şi terminat alte 4 piese noi, încă neînregistrate electric.
Am ţinut neapărat şi pun pe acest album şi 2 piese din perioada în care cântam în Buricul Pământului – “RaznaşiUltima zi cu faţă de om”. Încă reprezintă.

Care credeţi este punctul forte al materialului? Aţi schimba ceva dacă aţi lua-o de la capăt?
Elsis: Sinceritatea. Stările în forma lor brută, necosmetizate, neîmbrăcate.
Cum spunea un amic: când cânţi acustic eşti în ca în fundul gol: e momentul adevărului. Fără efecte, fără alte instrumente care mai ascundă, mai acopere din falseturi, din greşeli. Doar o chitară şi tu. Atât.
Dacă schimba? Da . mai adaugă încă vreo 2-3 piese. Dar… încă mai avem timp.

Încă o zi” a prins cel mai bine la public. De ce aţi ales acest single?
Elsis: Nu un motiv pragmatic, comercial. Pur şi simplu ne-am identificat, în acea perioadă, cu piesa.
Şiîntotdeauna ultima piesă compusă ţi se pare cea mai tare. N-ai cum altfel, e ca şi un nou-născut, al tău.Nu am inclus-o pe acest material. Poate pe următorul.

Consideraţi abordaţi un gen muzical accesibil publicului?
Elsis: Publicului larg? Nu cred. Nici nu trebuie, au destul balast muzical de digerat. Asta e viaţa multora: formă fără conţinut. Nu ne adresăm lor, categoric.
Creem pentru oamenii care au nevoie şi de mesaj. De conţinut. fie siguri nu sunt singuri.
Plantezi o sămânţă în mintea unui om şi e frumos vezi l-ai schimbat şi tu puţin, prin ceea ce i-ai dăruit. l-ai ajutat într-un fel.

Cât de importante credeţi sunt festivalurile şi concursurile în CV-ul unei trupe?
Elsis: Sunt. Pentru vizibilitate. Pentru a intra într-un trend, o modă. Dar, oricum, asta nu durează mult. Lumea are săptămâna viitoare alt festival. Şi încă unul. Dacă nu te menţii prezent, activ, vei fi uitat repede.
Dacă faci ceva sincer şi aproape de sufletele celor care te ascultă, cred vei rămâne mult timp în inima lor. Indiferent dacă reuşeşti sau nu treci de “pretenii” şibisericuţeşi urci pe o scenă.

Cum începe şi cum se termină o repetiţie cu trupa în cazul vostru?
Elsis: Nu repetăm regulat. Am pornit de la ideea nu vrem fim o trupă de concerte. Ci doar ne bucurăm de muzica pe care o facem. Când putem, după job, la o bere. mai înregistrăm câte ceva, mai lansăm câte ceva…
Am fost conştienţi de la început nu vom face bani din muzica noastră.
Aşa , fiind în Ardeal, totul e molcom, nu e nicio grabă.

De câte investiţii credeţi are nevoie o trupă pentru a creşte în ritm alert?
Elsis: Investiţii? Cam toţi banii care îţi rămân, după ce îţi plăteşti ratele, chiriile, facturile, mâncarea, benzina… eventual soțiile.
Categoric, pentru a te promova, pentru a investi în marketing, pentru a-ţi crea o imagine, e nevoie de mulţi bani. Şi relaţii. Dar nu e cazul nostru. Noi investim, cum spuneam, cât ne rămâne.

gândiţi la un turneu?
Elsis: Poate, spre toamnă vom aranja ceva, în variantă acustică. Ar fi fain, ne place vedem cum reacţionează oamenii la ceea ce le dăruim, faţă în faţă, pe viu. vedem cum vor reacţiona la album şi organizatorii şi cei care au cluburi în care se poate cânta acustic. Sperăm va fi bine. Ar trebui, chiar e un album sincer şi fain. Merită.

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top