Interviuri

Interviu cu Alin G. Diaconu (Tenovaar)

Tenovaar este o formație tânără de stoner-rock din România, mai exact din Bacău. Trupa este un proiect muzical, mai bine spus, întrucât numărul de membri este restrâns și nu a susținut până în prezent un concert live. Fiind noi în industria muzicală autohtonă, chitaristul formației, Alin G. Diaconu, ne oferă câteva informații despre acest proiect muzical.

Alin Diaconu Tenovaar

Ce înseamnă numele ”Tenovaar” și ce înseamnă acest proiect pentru tine?

Povestea cu numele e puțin amuzantă. Vine de la cuvântul olandez “tovenaar”, care înseamnă “vrăjitor”. Inițial, ni s-a părut că Tovenaar e un nume destul de badass, mai ales că se potrivea cu latura cumva mistică, tribală a muzicii pe care simțeam că trebuie să o creăm. Doar că eu nu puteam nicidecum să-mi amintesc numele ăsta, așa că, de fiecare dată când ne întâlneam să jam-uim îl întrebam care e numele trupei noastre, iar el îmi amintea: “Tenovaar”. De-abia după ce am lansat primul album ne-am dat seama că numele nu mai înseamnă, de fapt, nimic. Dar sună mișto, așa că nu ne propunem să-l schimbăm.

E singurul meu proiect din domeniul ăsta, deci, evident, e locul spre care tinde cam toată energia mea muzicală. Mi se pare că toată treaba asta are foarte multă personalitate. Practic, am început o trupă și am scos un album având niște idei foarte vagi despre muzică și inginerie muzicala (mix/master). Dar faptul că am făcut lucrurile astea îmi vor aminti mereu de cum eram atunci: stupid de determinați, cumva revoltați că nu găseam exact muzica pe care voiam să o ascultăm și în căutare de o identitate muzicală.

Cum a început proiectul Tenovaar?

Scurt pe 2, a început în podul blocului meu, cu un amplificator de 5W, un set de tobe din găleți, butoiașe și alte gunoaie și “Breaking the law” de la Judas Priest.

Mai pe lung, eu începusem de curând să cânt (mult spus) la chitară și, pentru că eram prea nerăbdător ca să învăț teoria muzicală ca la carte (s-a dovedit a nu fi chiar cea mai bună alegere, pentru că mi-a lăsat foarte multe lacune pe care, de atunci, tot încerc să le acopăr), voiam pur și simplu să cânt un metal supărat și agresiv. Alin, cu care eram coleg de clasă, “cânta” la air-drums de fiecare dată când nu scria în timpul orelor. Practic, a fost doar o chestiune de timp.

Ce ne poți spune despre demo-urile lansate pe bandcamp?

Înregistrarea pieselor a fost o experiență foarte amuzantă și de la care am foarte multe amintiri. Multe aspecte ale muzicii pe care am lansat-o sunt groaznice, ceea ce mă amuză și mă face să mă gândesc la cum eram în perioada respectivă: teribili de amatori, dar extrem de entuziasmați și dornici de a crea. Deși multe din piese sună prost, sunt mulțumit de faptul că, în opinia mea, nu sună a “your average high-school metal band” de adolescenți supărați.

 

De ce există o largă varietate de genuri de rock/metal în cele două demo-uri?

Răspunsul e unul simplu: Alin era cu death-ul, eu eram mai mult cu black-ul, iar grind-ul ne distra pe amândoi. Versurile de la “Blonda” îi aparțin lui Alin, dar piesa a prins contur încă de la riff-ul de strofă, în care cred că s-a văzut prima oară pasiunea mea pentru muzica cu groove.

Cu piesa care deschide albumul, “Blustering silence”, e ceva mai special, din punctual meu de vedere, pentru că e prima chestie întregistrată de mine, doar cu chitara, un soft de efecte și microfonul de birou. M-a fascinat cât de multe sunete se pot scoate din programul respectiv, așa că n-am putut rezista tentației de a încerca să văd cât de multe senzații poți să creezi cu un singur instrument și tehnologia actuală. E total diferită de restul pieselor, dar consider că se încadrează în feel-ul general al albumului. Fun fact: la final trebuia să fie și un solo de muzicuță, dar, până la urmă, am hotărât că mai bine nu.

Dacă e să vorbim despre “Bored Fetus”, piesele au fost întregistrate într-o vacanță de iarnă care s-a dovedit a fi foarte productivă, pentru că am reușit să scoatem cele 3 piese și să învățăm și pentru bacalaureat. Atunci când am înregistrat, am simțit o schimbare în felul de a face muzică: n-a mai fost totul așa de la întâmplare, iar noi am fost mai așezați.

Pe pagina voastră de facebook ați postat că lucrați pentru un album. Cum va fi acesta? Va fi la fel ca celelalte apariții?

Aș putea spune că nu are prea multe lucruri în comun cu ce am făcut până acum. În general, va fi un album de stoner rock/metal, cu două direcții mari: prima e stoner-ul clasic, genul care te face să te gândești la mers cu mașina prin deșert, gagici și toată latura asta “cool” a rock-ului, iar cealalată cuprinde o latură mai introspectivă și mistică. Deși realizarea acestui album a fost împiedicată în repetate rânduri atât de de factori externi, cât și interni, cred că o altă problemă va fi îmbinarea acestor două laturi ale acestuia.

Ce v-a determinat să faceți această schimbare?

În ceea ce mă privește, nu m-am mai indentificat așa de tare cu spiritul de revoltă care m-a determinat să vreau să creez o muzică foarte agresivă. Totuși, cred că cel mai important factor este că începusem să ascult foarte mult stoner, un stil cuprinzător care a început să mă acapareze destul de tare încât să vreau să fac o muzică în direcția asta.

Spune-ne ceva despre tine ca muzician. De când cânți? Ce și cine te inspiră?

Cred că de vreo 4 ani. Dar n-am fost un muzician prea serios sau studios, ci am căutat mereu să fac ceea ce mă făcea să mă simt bine. În ultimul timp, însă, am început să acord o atenție mai mare educației muzicale, pe care încerc să o cultiv atât cât îmi permite timpul.

Mai mult decât muzicieni în sine, mă inspiră sentimentele pe care anumite lucrări de artă (din orice domeniu) le transmit. Pentru mine, cea mai importantă e atmosfera unei piese, indiferent de gen, instrumentele folosite sau virtuozitatea interpreților. Cu introducrea asta, pot să menționez pe Om, Sunn O))), The National, Sharon van Etten, Ravi și Anoushka Shankar, Louis Armstrong, Led Zeppelin, Low, Sia și aș putea să scriu un roman despre asta. Cred că orice muzică îmi place mă inspiră într-un anumit fel.

În orice caz, sunt conștient de faptul că sunt departe de a putea transmite tot ce simt prin muzică.

Un mesaj pentru susținătorii muzicii autohtone?

Ascultați multă muzică diferită, mergeți la concerte, încercați să cântați la un instrument și nu încercați să fiți cool sau duri (până și cei mai agresivi metaliști sunt niște oameni de treabă – kudos Călin de la Clitgore și Necrovile).

 

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

To Top