Noutăţi

Ghid de începător în ale progressive-ului australian (I)

În ultimii ani, un şir nesfârşit de trupe australiene au cucerit şi uimit lumea prin abordări precise şi diferite, dar pline de profesionalism şi entuziasm. Nu mai menţionăm şi faptul trupele australiene lucrează în tandem în dezvoltarea scenei lor muzicale, iar asta se simte la nivel internaţional.

prog
Nu voi reuşi cuprind tot şirul de trupe într-un singur articol, motiv pentru care îl voi diviza în două părţi.

Încep prin a menţiona câteva dintre cele mai cunoscute şi voi încheia prin câteva sugestii mai puţin notorii.

Karnivool, una dintre cele mai prolifice trupe australiene de progressive ale momentului, a fost şi una dintre primele care s-au remarcat printr-un stil unic, care îmbină tehnicitatea prog-ului cu melodicitatea emoţiilor, prin intermediul primului material discografic, „Themata”.

Unitopia, o trupă dedicată progressive-ului old school, îţi vor desena cu totul o altă latură a genului, o poartă spre trecut, asemeni de ingenios şi de complicat precum operele timpurilor.

The Butterfly Effect tinde spre o latură ceva mai alternative, un Alter Bridge gone prog, însă nu omite nici a include câteva secţiuni care te vor legăna în părţi fără o direcţie anume şiţi vor satisface pofta de tehnic.

Dead Letter Circus aduce aminte de italienii de la Tides of Man înainte de a trece pe instrumental, cu un vocal pregnant şi definitoriu în decizia ta dacă îţi va plăcea sau nu trupa.

Twelve Foot Ninja este o nebunie djent, varianta australiană a Sikth pe ici-colo în ceea ce priveşte partea de instrumental, cu un stil deosebit în abordarea compoziţională şi videoclipuri pe măsură.

Northlane, o lecţie de djent actual, făcut ca la carte, unul care fură din atenţia acordată unor trupe precum Periphery.

Caligula’s Horse, o trupă cu care am stat şi de vorbă nu de mult (interviu), este dedicată întru totul muzicii şi detaliilor. De la vocal la excentricitatea instrumentiştilor, nu vei avea ce le reproşezi.

Breaking Orbit, este o descoperire ceva mai underground, care pune accent pe atmosferă, ritm şi riff-uri dezvoltate pe măsura aşteptărilor.

Voyager, o altă descoperire care nu trebuie ţi lipsească din playlist, pune pe primul loc compoziţia totală a pieselor, fără a te pierde pe drum din cauza inserţiilor compacte de nebunii instrumentale.

Orsome Welles ne întoarce înapoi spre latura mai old school a progressive-ului, însă priveşte îndrăzneţ şi în viitor.

Rise Overrun, o abordare mai degrabă spre psihedelic şi melancolic, care îţi poate oferi tematici visătoare puse pe portative pline de melodie.

Cog se îndreaptă, asemeni The Butterfly Effect, mai degrabă spre alternative, însă iese în evidenţă printr-un vocal puternic şi subtilele schimbări de ritm ieşite din aria comunului.

The Siren Tower plusează pe partea de lirică şi un vocal careţi va rămâne întipărit în minte.

Ne „vorbim” cu partea a doua,

Geanina

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top