Subsolul pe Bandcamp

Despre Plini, sau obscuritatea din ce în ce mai puțin obscură

Istoria producției muzicale a fost modelată de două schimbări care au afectat puternic mediul prin care compunem, înregistrăm, și transmitem mai departe muzica. Prima, introducerea calculatorului în studio – sau, mai recent, a unui întreg studio într-un calculator – a dat naștere erei digitale în industria muzicală. Iar odată cu apariția internetului și a serviciilor online de distribuție, ni s-a oferit posibilitatea să descoperim o multitudine de artiști, care altfel ar fi rămas ascunși într-un val de obscuritate. Până la urmă, așa s-a născut și rubrica asta.

Toate aceste dezvoltări au împuternicit o sumedenie de muzicieni să compună, înregistreze și să-și distribuie muzica din confortul propriei locuințe. Însă și mai important este că datorită lor mi-a ajuns mie Plini la urechi. La prima vedere, Plini poate părea o alegere aleatorie din lista lungă de artiști care își fac singuri muzica acasă, însă la o privire mai atentă asupra discografiei sale, ne vom da seama de lucrurile care îl separă lejer de restul mulțimii.

Plini Roessler-Holgate este un chitarist și compozitor din Sydney, Australia. La întrebarea unui fan „Cum reușești să evoci mereu sentimente atât de pozitive prin muzica ta?”, Plini ne-a arătat o plini livepoză cu o plajă însorită, spunând că „uite, cam așa arată la noi iarna”. Muzica lui se axează în principiu pe segmente de chitară solo, restul instrumentației fiind construite în jurul ei. Totuși, solourile de chitară nu fac exces de zel, rămânând mereu potrivit de lungi, suficient de simple ca să fie ținute minte, și suficient de complexe cât să atragă atenția – acel less is more de care Yngwie se simte atât de amenințat.

Părțile de solistică sunt întrerupte de pasaje curate, iar fiecare EP culminează într-un epilog încărcat, în cadrul căruia toate temele prezentate până în acel moment se îmbină armonios, reușind să dea o notă de eleganță chitarei cu distors.

Până în momentul de față, Plini a scos o trilogie de EP-uri, pe care o voi numi Trilogia Things, de vreme ce cuvântul figurează în titlul fiecărui EP: Other Things, Sweet Nothings și The End of Everything – în total, 10 piese excelente de prog-rock și jazz fusion, abordând o multitudine de teme care se repetă fără a deveni repetitive, pentru a întări legătura dintre părțile trilogiei. Pe lângă acestea, Plini a mai scos câteva single-uri și un split cu bunul său prieten Sithu Aye – de care voi vorbi altă dată mai pe îndelete.

Proiectul precedent al lui Plini se numea Halcyon, cu care a scos EP-ul Pastures în 2011. Pastures se îndreaptă mai mult spre metal decât ultimele lui aventuri muzicale, însă merită luat în vedere, dacă e să îi urmărim evoluția, sau dacă pur și simplu avem chef să ascultăm puțin metal progresiv ca la carte.

Și dacă tot am ajuns la evoluție, o să vă spun de ce am fost puțin reticent înainte să vorbesc despre individul ăsta la rubrica de „obscurități”. De la Halcyon până la ultimele lui materiale, Plini a ajuns să fie recunoscut ca unul din cei mai inovatori și mai sinceri muzicieni ai scenei actuale de prog, ajungând să colaboreze cu Marco Minneman (The Aristocrats, Steven Wilson) pe EP-ul The End of Everything, și să contribuie cu un solo de chitară pe piesa Libra a celor de la Intervals – toate astea în timp ce și-a terminat masteratul la facultatea de arhitectură!

Datorită creșterii în popularitate, următorul pas logic pentru Plini era să își formeze o trupă live – și asta a și făcut. Pe 29 mai 2015, el a susținut primul concert live în Factory Floor, Sydney. Trupa din spatele său îi are ca membri pe Troy Wright la tobe – care a prestat și pe majoritatea înregistrărilor – și pe Simon Grove, Jake Howsam Lowe și Stephen Taranto, din The Helix Nebula. Momentan, ei se află în turneu în Statele Unite.

trupa

Plini e un exemplu bun de luat în considerare când ai foarte puțin echipament și experiență în a îl folosi. Putem înțelege și că echipamentul contează mai puțin, sau chiar deloc. Iar Plini a început cu foarte puțin echipament – pe primul său EP, Other Things, și-a înregistrat riffurile cu un cablu ieșind din chitară care intra direct în portul de line-in al calculatorului. Ca muzician solo, îți poți construi micul tău imperiu din mai multe unghiuri, iar el a înțeles asta foarte bine.

Vă las cu câteva link-uri – către o piesă de pe EP-ul de debut, o piesă Halcyon, și un single, Ko-Ki, unde a reușit să îmbine utilul cu plăcutul, strângând fonduri pentru construirea de case în satul din Africa cu același nume, unde a călătorit personal, în cadrul unui proiect pentru facultate.

 

 

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top