Interviuri

De vorbă cu White Ash

Înfiinţată în 2008, White Ash promite o aventură în sensul invers al curentului muzical actual, printr-o abordare auto descrisă ca fiind flower shower & new school rock’n’roll.

Plini de energie şi carismă lirică, membrii White Ash îşi regăsesc sinele în reinterpretarea muzicii printr-o prezenţă scenică învăluită în întrebări.

white ash2

A doua semifinală GBOB. Ce v-a făcut să reveniţi?

Noi revenim tot timpul. Este mai puțin important unde. Așa am descoperit că ne plac peisajele din jurul Sibiului.

Dacă ar fi să schimbaţi ceva la un astfel de concurs ce ar fi?

Noi nu organizăm concursuri, și deci din acest punct de vedere e dificil de spus ce am vrea să schimbăm. Într-o situație ipotetică istoria ar trebui rescrisă. Dar dacă am rescrie istoria nu am mai avea timp de muzică.

Aveţi un repertoriu destul de bogat cu un stil deosebit. Plănuiţi şi lansarea unui material discografic?

Lansarea unui material discografic nu mai are nici un sens, decât poate pentru a fi atașat vreunei sonde spațiale de tipul Laika. Din punctul nostru de vedere scoaterea unui material înseamnă introducerea de monetar într-o mașină de bani care nu există. Avem tot timpul exemple de trupe care ating culmile succesului cu câteva albume, cântă pe cele mai mari scene din România, după care dispar subit, inclusiv din memorie. Ceea ce nu înseamnă totuși că nu pregătim ceva. La momentul oportun vom anunța evidențele.

De unde vă trageţi inspiraţia pentru piese?

Din viață dar și din momentele dintre. Cu paranteza că inspirația funcționează pe principul vaselor comunicante și vine după posibilități.

Ce oferă scenă bucureşteană pentru o trupă precum a voastră?

Multă experiență, posibilitatea de a întâlni oameni care sunt la fel ca noi și care caută altceva. Multă introspecție, mult exces, și sentimente la care nu avem acces tot timpul.

Planuri pentru restul anului?

Avem planuri pentru un întreg secol, problema este că la începerea unei construcții nu vom începe cu fundația ci cu proiecția ei în mințile oamenilor. România din punct de vedere muzical promite multe cand are cu ce. Planurile noastre sunt primul drum:

Componența:

Celebrul Dan (voce)

Andrei Mircea (chitară)

Cristian Chiru (bas)

Radu Gheorghe (baterie)

 

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top