Cronici concerte

Cronică de festival: Rockstadt Extreme Fest 2017

Totul a început într-o zi de joi. Date fiind posibilitățile, am ajuns spre după-amiază în zona festivalului, cu ceva timp până să-i prind pe cei de la TAINE. Frumos mod de a îți începe festivalul! Pe această cale menționez că nu am avut cum să prind toate formațiile și nu cred că a fost cineva care a reușit să facă tranziția de la o scenă la alta, non stop, timp de patru zile.
În fine, după Taine m-am așezat în rând la mâncare și am stat … și am stat … cam cât au cântat Grimegod la scena mică. Anul acesta, a fost, în antiteză cu anii trecuți, un adevărat chin să-ți iei de mâncare din interiorul festivalului. Plăteai mult, așteptai mult, iar produsul nu a fost deosebit … aveai o gamă limitată de variante (adică grătar, grătar și iar grătar) la care puteai să adaugi doar cartofi prăjiți sau wedges, ocazional. Uneori mai puteai cere o ciorbă sau ceva legume la ceaun. Oricum, totul la un preț exagerat de mare.
După ce am găsit cu greu un loc la masă și am mâncat, – zonă pe care mi-aș fi dorit s-o fi văzut extinsă, dat fiind că au fost reduse chioșcurile cu diverse băuturi și mâncăruri – am plecat spre ARCTURUS. Un adevărat deliciu pentru snobi și o plictiseală cruntă pentru cei care nu au interacționat  cu astfel de muzică. Oricum, prestația de înger și demon a lui ICS Vortex, alături de tobele lui Hellhammer, clar nu au putut fi ignorate de nimeni.
Sud-africanii de la THREAD OF OMEN au cântat în locul craiovenilor de la CRIMENA pe scena mică. Un show decent de melodic-death, după care seara a fost încheiată de ANNIHILATOR pe scena mare.
Undeva printre concerte (sau chiar în timpul lor) lumea își făcea drum spre toalete. Au fost amenajate într-o locație accesibilă în sens opus față de intrare, însă lipsa apei mult necesară pentru a te spăla pe mâini a fost clar o neplăcere … care, din păcate, s-a repetat și zilele următoare.
Următoarea zi, vineri, a venit cu multe emoții. Toboșarul din LEPROUS a pierdut zborul, cei de la KREATOR și-au pierdut instrumentele, însă totul s-a terminat cu bine  și cu o modificare de program.
Așadar după WHITE WALLS (un show pe cinste din partea constănțenilor, ca de fiecare dată) au urcat englezii de la NAPOLEON pe scenă mare în loc de scena secundară după cum au fost programați, urmând ca Leprous să devină headliner-ul, după Kreator. O ocazie oportună, aș spune, căci scena mică nu era pe măsura celor de la Napoleon. Un show pe cinste, cu un sunet pe măsură și cu multă agitație.
THE THIRTEENTH SUN au cântat pe scena mică și a fost dragoste la prima vedere; ar fi urmat Napoleon, însă locul a fost vacant, perioadă în care nu s-a auzit nimic în locația respectivă. Pe urmă au urcat pe scenă CLITGORE, formație etalon pentru festival.
Puteți să mă judecați, dar de mult timp mi-am dorit să-i văd live pe cei de la KORPIKLAANI (și da, fac parte dintre acei oameni cărora le place muzica „de păduri”). Cu acordeonul și cu vioara, pe lângă instrumentele clasice, am ascultat un setlist bogat din care nu au lipsit Rauta, Wooden Pints, Vodka sau Beer Beer.
KREATOR a fost ultimul nume din cadrul big four-ului teutonic ce trebuia să cânte la Rockstadt (după ce ne-au adus Sodom în 2014 și Tankard alături de Destruction anul trecut). Trebuie să recunosc, nu am avut mari așteptări din partea lor, însă au cântat impecabil. Satan is Real, God is Violence, People of the Lie, Phantom Antichrist, Enemy of God, Civilization Collapse și Violent Revolution au fost doar unele piese cântate. Un show spectaculos, acompaniat de efecte pirotehnice.
După cum am scris mai sus, Leprous au urmat pe scenă târziu în noapte, mult mai târziu decât ora programată. Ei bine problemele nu erau gata pentru ei, căci au avut destule și pe scenă: cu instrumentele, cu sunetul … în jur de ora două dimineața au început, dar în ciuda tuturor problemelor, au avut o prestație impecabilă, profesionistă și demnă de savurat live.
A treia zi de festival anunța deja că am intrat în cea de-a doua jumătate a festivalului. Timpul a trecut repede … Atenția mi-a fost atrasă de clujenii de la FOR THE WICKED pe scena mică, al căror show a fost demențial (I’m in looove with the cooooocooo), iar la ceva timp după au revenit bulgarii de la LAST HOPE, după ediția din 2014.
Nu am dat multă atenție celor de la Napalm Death. A fost exact la fel ca show-ul din 2013. Tot ca atunci, au cântat You Suffer, celebra piesă de doar două secunde, pe care a pierdut-o toată lumea … sau mă rog, aproape toată lumea (greu de crezut, dar nu toată lumea era în mosh pit). Interesantă a fost prestația islandezilor de la Solstafir cu a lor muzică … specială … cum numai islandezii știu să o compună. Din nou, headliner-ul a fost schimbat, deci Wolfheart au concertat după Carcass.
Finally, ultima zi de festival. Diamonds are Forever au cântat la scena mare și au fost foarte WOW, la fel ca de fiecare dată când i-am prins cântând live. Mai târziu a venit și ploaia. Nu că mi-a păsat prea mult: pentru că am stat la cortul mic atunci cât au cântat CRIMENA, urmați de AUGUST BURNS RED (după 20 de ore de drum) și care s-au prezentat cu un show energic.
A plouat sever în timp ce au cântat cei de la NILE pe scena mare, dar pe parcursul celor de la ALESTORM ploaia s-a mai liniștit. Pirații au fost inediți, cu un setlist din care n-au lipsit Keelhauled, Nancy the Tavern Wench sau The Sunk’n Norwegian. Lumea s-a simțit bine, cu toate că berea nu se mai găsea decât brună sau Ciuc nefiltrată (locații în care s-au făcut, din nou, cozi interminabile).
Iar momentul mult așteptat a venit la miezul nopții, odată cu OPETH. După o așteptare de cinci ani, suedezii au avut un playlist de nouă piese (destul de lung, dat fiind că Deliverance, ultima piesă, are „doar” 15 minute …). O surpriză pentru publicul român a fost că au cântat In My Time of Need, piesă ce nu a mai fost interpretată de ceva timp.
Prestația live a fost de nota 10, un show ce se aseamănă cu un spectacol la teatru. Ești captat de muzica lor, ca și cum ar fi o magie abătută asupra ta. Iar Deliverance a fost precum Divina Comedie a lui Dante. Cele 15 minute m-au trecut, treptat, prin Infern, Purgatoriu și Paradis.
Trăgând linia la final, ediția Rockstadt Extreme Fest de anul acesta a adus o serie de probleme pe care nu le-am întâmpinat în anii anteriori, însă nu pe partea muzicală. Artiștii au fost foarte faini, sunetul pe măsură și greu ai fi putut spune că a existat o „scenă mică” și „una mare” … totuși, problemele au fost în ceea ce ține de facilități și nevoile pe care le aveau participanții la festival după cum am enumerat și mai sus.
Dar sunt optimist. Rockstadt a demonstrat că vrea mai sus și mă aștept ca anul următor să se rezolve toate bubele și să avem parte de o ediție și mai bună!

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top