Cronici concerte

Cronică de festival: ARTmania 2017

Ca în fiecare an, spre final de iulie pornim spre ARTmania. Ediţia de anul acesta, deşi a dat emoţii celor care aşteptau nerăbdători veştile întârziate de la unul dintre cele mai vechi festivaluri de pe plaiurile noastre, şi-a anunţat schimbările încă de la anunţul line-up-ului. Noua ediţie ţintea spre un public mai divers şi un line-up concentrat pe trupe consacrate, renunţând de altfel la scena mică. Cu fericire pentru unii şi dezamăgire pentru alţii, aşa cum se întâmplă cu orice festival, vedem ce a însemnat ARTmania reinventat.

Cei care au ajuns de joi în Sibiu au avut şansa participe şi la East European Music Conference, însă cel mai numeros public l-a avut fără îndoială ziua de vineri, aşa cum ne şi aşteptam, în urma unei analize scurte a feedback-ului primit prin social media.

Ziua de vineri a constat în recitaluri Coma, Riverside, Lacuna Coil şi Devin Townsend Project. Personal, Riverside şi Devin Townsend Project erau momentele pentru care nu fi lipsit de la această ediţie. Dar încep cu începutul. Intrarea la festival s-a făcut cu uşurinţă, iar organizarea festivalului per total mi-a lăsat o impresie mai mult decât bună. Singurul inconvenient peste care am reuşit dau a fost în ceea ce privea meet & greet-urile, unde în cazul unor trupe totul s-a desfăşurat aşa cum era de aşteptat, la locul special amenajat, dar în cazul altora fanii au fost nevoiţi facă drum dusîntors între ieşire şi cortul amenajat, fiindcă nu exista nicio certitudine legată de locul în care îşi vor face apariţia acele trupe. Dar trecând peste acest lucru, care poate a depins sau nu de organizare, ne-am putut bucura de concerte aşa cum ar fi trebuit.

Coma şi-a început recitalul la ora stabilită, şi în ciuda părerilor împărţite din social media legate de alegerea ei pentru line-up, s-a bucurat de o primire călduroasă şi melancolică din partea celor care au crescut cu piese precum „Coboară-n răi„. Energetici şi molipsitori, membrii Coma au reuşit adune tot publicul de până la acea ora în faţa scenei şi -l îndemne la o cântare la unison. Atât piese mai noi precum „Document”, cât şi piese mai vechi au fost incluse în setlist, recitalul dovedindu-se a fi unul echilibrat şi uşor de absorbit.

La ora opt intrau Riverside. Despre trupă am scris şi altă dată şi este, fără doar şi poate, una dintre preferatele mele, cu atât mai mult din scena care se învârte în jurul prog-ului. Faptul erau mari şanse nu îi mai vedem live niciodată după decesul lui Piotr, a făcut ca acel moment fie cu atât mai special. Deşi mi fi dorit ca recitalul lor ţină cel puţin încă pe atât, cele şase piese alese, diverse şi emoţionante, au compensat. Au debutat cu „Second Life Syndrome” într-o nebunie de secţiuni atipice, cu binecunoscuta voce caldă a lui Duda răsunând deasupra capetelor noastre. Au fost incluse în setlist şi „Conceiving you”, „Caterpillar and the Barbed Wire”, „Saturate Me” şi o capodoperă muzicală, din punctul meu de vedere, „Escalator Shrine”. Trupa a întâmpinat publicul cu zâmbete calde şi mulţumiri sincere, pline de emoţie, iar concertul a fost o călătorie prin discografia lor, deşi scurtă, definitorie.

Următoarea de pe listă avea fie Lacuna Coil, o prezenţă deloc străină publicului român. Cu tot cu micile probleme de sănătate care afectau vocea Cristinei, concertul a fost unul compact şi dinamic. Ţinutele alese ale membrilor trupei ofereau un plus acelui sentiment de legat, iar interacţiunea familiară cu publicul a reuşit -l atragă, din nou, spre ei. Setlist-ul a inclus piese precum „Heaven’s a Lie”, „Trip the Darkness”, „Delirium” şi chiar şi un cover pentru piesa „Enjoy The Silence” a celor de la Depeche Mode.

Cel mai aşteptat moment de către artmaniacii de anul acesta a fost însă următorul. Devin Townsend Project. Ce poţi reproşezi acestui proiect? Nimic. Absolut nimic. O legendă vie, Townsend este un artist complet din absolut toate punctele de vedere. Un vocal perfect şi extrem de versatil, un instrumental pe cât de „ciudat” pentru unii, pe atât de închegat şi impetuos şi un show care bifează toate punctele necesare pentru a fi numit ideal. Devin este un showman cunoscut, iar acest recital nu a fost o excepţie. În alegerile pieselor au fost incluse multe preferate ale publicului, precum „Deadhead”, „Kingdom” şi „March of the Poozers”, dar şi piese de pe ultimul material precum „Stormbending” şi „Failure”. Dacă anul trecut Ihsahn a fost cel care a marcat amintirile ediţiei, anul acesta a venit rândul lui DTP.

Cea de-a doua zi de festival se anunţa a fi, cel puţin, una interesantă. Trupele incluse în line-up marcau acea diversitate spre care a ţintit festivalul, iar cea care încheia ziua era o artistă iubită de români, dovadă faptul ea mai fusese în România în februarie anul acesta, unul din spectacole fiind sold out.


Revelaţia festivalului pentru mine a fost în acea zi. Aşa cum la ediţia de anul trecut atenţia mi s-a îndreptat spre Black Peaks, anul acesta a venit rândul israelienilor de la Walkways, cei care au deschis cea de-a doua zi. Cu un amestec de alternative, core şi djent, Walkways au susţinut un recital impecabil, marcat şi de un vocal cum rar se dovedeşte a fi, făcut şi pentru clean şi pentru growl. Deşi trupa a cântat doar jumătate de oră, iar publicul era răspândit iniţial prin toate colţurile zonei înconjurate, în acea jumătate de oră a reuşit îi atragă pe curioşi în număr neaşteptat de mare la scenă. Piesele alese fac parte de pe primul material al trupei, „Safe in sound”, printre care se numără şi „Blood Into Water” sau „Half The Man I Am”.

Germanii de la Beyond The Black au continuat cu un simfonic destul de atipic. De remarcat faptul solista trupei avea o voce curată, iar sunetul i-a fost prieten în acea seară. Piese precum „In The Shadows”, „Songs Of Love And Death” sau cover-ul Motorhead pentru piesa „Love me forever” au fost o surpriză, chiar şi pentru cei care nu sunt fanii genului abordat. Debordând de forţă şi cu un instrumental calculat, suficient de intens, dar nu cât înece vocea solistei, Beyond The Black erau liantul pentru Tarja, headliner-ul serii.

You Me At Six a fost probabil cea mai neaşteptată alegere pentru această ediţie. Trupa, cu un număr crescând de fani în străinătate, abordează un alternative/pop rock care domină topurile în ultimii ani în industrie. Deşi unii ar zice nu s-au bucurat de o primire foarte călduroasă din partea publicului, eu spune ţinând cont de stilul abordat şi de tematica ARTmania, You Me At Six a reuşit destul de bine menţină interesul celor prezenţi la concert. Au fost incluse în setlist piese mai cunoscute de-ale trupei, precum „Give”, „Stay With Me” sau „Take On The World”, când trupa a reuşit creeze o legătură cu cei din public, chiar şi cu cei câţiva sceptici din faţa scenei.

Ultimul recital al ediţiei 2017 a fost cel al Tarjei. Nu surprinde pe nimeni nici talentul solistei, nici căldura cu care este primită la noi. Iar ARTmania nu a fost o excepţie. Primită cu aplauzele de rigoare, Tarja, alături de un nou clăpar în acest concert, a cântat alături de public, a comunicat în română cu acesta şi a dat dovadă de o energie nebănuită pe toată durata recitalului. Intro-ul atmosferic care deschidea concertul a dat startul unei serii de proiecţii video, singurele din cadrul ediţiei. Piese precum „Demons in You”, „Victim of Ritual” sau cover-ul Muse pentru piesa „Supremacy”, au răsunat şi dincolo de zona dedicată ARTmania, în jurul acesteia fiind un nou public fermecat de vocea Tarjei.

Noua ediţie Artmania a reprezentat într-o bună măsură un risc, un nou început. După doi ani de concerte fără intrare din motive deja cunoscute, anul acesta avea fie un test. Unul pe care zice l-a trecut cu brio, publicul fiind poate la fel de numeros ca anul trecut, iar asta în condiţiile în care schimbările de anul acesta aveau aducă cu siguranţă nou public, dar piardă altul.

Galeria foto pe pagina de Facebook: ziua 1 şi ziua 2.

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top