Cronici concerte

Cronică de concert: Urma la Clubul Țăranului

Urma se numără printre acele trupe „clasice” când vine vorba de live-urile pe care ar trebui le vezi cel puţin o dată, în opinia mea. Mereu surprinzători şi călduroşi în clipele prezente pe scenă, cei de la Urma oferă momente memorabile cap-coadă cu o perseverenţă nemuritoare. Seara organizată în cadrul mişcării Love Is In The Art la Clubul Ţăranului din capitală nu a făcut excepţie.

Cu un public divers, poate virgin în tărâmurile Urmei, poate nu, concertul a fost unul echilibrat, astfel încât fie oricui uşor se raporteze la cel puţin o emoţie expusă de cei cinci care împânzeau scena. De la iubire la furie, de la resemnare la reflectare, Urma ne-a întâmpinat atât cu piese mai cunoscute precum „Buy me with a coffee”, „All wrong” sauCine iubeşte şi lasă” dar şi compoziţii de pe ultimul material discografic, mai puţin promovate, precum chiar şi o piesă nouă, simplu intitulată „Love”.

Echilibrul pe care-l menţionam mai devreme a provocat un joc de popice care lovea în sânul fiecărui apartenent al publicului, versurile alunecându-le pe buze în tandem cu vocalul, emoţionat de prezenţa fiului său la concert. De altfel, Urma este şi una dintre acele trupe care au un impact cu atât mai mare live, datorită improvizaţiilor neaşteptate şi solo-urilor însufleţite dar şi al intensităţii emoţiilor pe care reuşesc fără perdea şi le planteze deloc efemer în ascultători.

Bis-ul a fost un concert în sine, cu alunecuşuri spre o revoltă împotriva lumii mondene, până la limita de timp permisă, cu cele trei piese ale sale. A debutat cu mult aşteptata „Buy me with a coffee”, a sfârşit în mânia din final, deloc necunoscută celor care au mai asistat la concertele lor, cu „Selfish”, şi a continuat cu un moment de romantism tomnatic prin „Terminus” şi un mash up între acesta şi versurile care rezonează cu oricine din cadrul noii piese, „Love”.

În sfârşit pleci de la un astfel de concert, ca întotdeauna, plin de însemnătate lirică, melodică dar şi de învăţăminte de bun simţ, fermecat şi cărând toamna după tine pentru o lungă perioadă.

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top