Cronici albume

Cronică de album Asemic – Luminescentity

Deşi a trecut ceva timp de la lansarea albumului de debut Asemic, am vrut să nu ratez ocazia de a vă vorbi puţin despre el.

asemic-cronica

Iată, avem un prim album local de progressive instrumental/djent aşa cum auzeam şi pe afară. Pasaje dinamice armonic compus dintr-un studiu al chitarelor, prima oferind tăria şi contrastul necesar celei de-a două, iar cea de-a doua oferind melodicitatea, vibe-ul de jazz şi tehnicitate primei chitare, precum şi din solo-uri variate şi elaborate de jazz, întregite, bineînţeles, de un drumming pe cât de vioi pe atât de numai bun de devorat. Pe ici-colo, auzim şi ceva clape care fac trecerea dintre pasaje mult mai insesizabilă decât ar fi în absenţa lor.

“Disclosure” şi “Thought parallax” au fost primele piese oferite spre ascultare de djentlemen-I noştri. Când le asculţi însă împreună cu celelalte piese de pe album, pe cât mai mult sens capătă, pe atât observe şi evoluţia trupei în celelalte piese care compun materialul discografic.

“Solaris” conţine câteva pasaje care te vor face să vrei să dai un replay necontrolat, în timp ce “Immoderate acts” cade în partea opusă, a dinamicilor de ritm care tind spre dur.

“Heliosphere” onorează stilul muzical cu un intro care deşi nu ţi-ai dori să îşi găsească finalul prea curând, vine urmat de o coeziune instrumentală tot pe atât de captivantă.

“Solitary human being” a fost încă dinaintea lansarea albumului una dintre piesele care au reuşit să îmi stârnească imaginaţia legat de cum ar suna întregul material. Călătoria audiţiei se încheie simbolic cu “Journey”, o piesă cu rol de outro, care continuă spiritual piesei anterior menţionate.

“Luminescentity” oferă câteva lecţii în ceea ce priveşte calitatea mix-ului, professionalism şi cover art. Unul din plusurile albumului este şi lungimea sa. Astfel de materiale discografice instrumentale pot deveni obositoare după câteva ascultări, însă “Luminescentity” reuşeşte să nu cadă în aceeaşi plasă.

Ştim deja, toţi cei care au ascultat albumul, cel puţin, că Asemic reuneşte o mână importantă de muzicieni cu experienţă iar asta se simte de la început şi până la final. Iar pentru un prim album, “Luminescentity” este într-adevăr una dintre lansările importante ale anului abia încheiat.

Piese preferate: “Solaris”, “Heliosphere”, “Solitary human being”.

Tracklist:

  1. Solaris
  2. Disclosure
  3. Immoderate acts
  4. Astray goal
  5. Heliosphere
  6. Thought parallax
  7. Solitary human being
  8. Journey

Componenţa:
Liviu Maxim – tobe
Alexei Nichiforof – bass
Vlad Datcu – chitară
Tudor Scânteie – chitară şi synth

Autor: Geanina Chiricuţă

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

To Top