Cronici albume

Cronică de album: Hteththemeth, „Best Worst Case Scenario”

Epopee a stadiilor emoţiilor umane, trădarea firii şi o parabolă dramatică a tranformărilor prin care trece acest personaj principal al celor trei acte întruchipat de Lao, albumul celor de la Hteththemeth nu a fost creat cu una cu două ci, ca orice operă de artă, s-a conturat în timp şi în faze, până a ajuns la un unison cu trăirile membrilor trupei.

Hteththemeth

Aşa cum am menţionat anterior, albumul “Best Worst Case Scenario” este o tragedie în trei tablouri, trei acte, care a necesitat o versatilitate incredibilă pentru instrumentiştii componenţi ai acestui întreg muzical experimental, cât şi pentru vocalul care nu ar întâmpina niciun fel de dificultate în a ţinti orice stil muzical.
Cele trei tablouri ilustrează etapele transformării personajului iniţial naiv şi optimist în încrederea pe care şi-o acordă propriilor planuri, în unul care îşi găseşte alinarea în propria dreptate.

Primul act, intitulat “Good feelings”, conţine, asemeni celorlalte două acte, cinci piese. Un semn venit din divinul căruia se încredinţa personajul (“The prophecy”) îl îndeamnă la fapte incredibile, care deşi îşi au rădăcina în binele universal, ajung cadă pradă murdarului/normalului societăţii prin simplul şi aparentul inocent apel la minciuni şi adevăruri mutilate, ca într-un final, acelaşi personaj înceapă îşi descopere propriile greşeli. “They will not believe what I will say” oferă apocaliptic, şansa personajului se întrupeze în forţa şi dramatismul instrumentalului, perfect pliabil pe tonul liricii.

Acelaşi principiu propriu apocalipsului continuă şi în “Light lies”, cu interludii influenţate de o abordare post-rock datorită chitarei atmosferice ce întreţine legătură dintre dinamicile refrenului şi growl-ul perfect executat şi breakdown-urile solide din partea a doua a piesei. “Light Truths” prezintă un vocal teatral, căzut deja pradă adevărurilor mărunte, susţinut pe fundal din nou de atmosfera psihedelică oferită de instrumentiştii desăvârşiţi.

“Happy to be sad, este un remarcant poem în cinstea influenţelor progressive metal, iar momentele pe care le-ai aştepta într-o astfel de piesă nu lipsesc. Alegerea acestor influenţe în ultima piesă din act este cu atât mai mult o dovadă de inteligenţă întrucât ştim prea bine preponderenţa actelor şi a sentimentului orchestral în acest gen muzical, iar această piesă nu face decât definească structura solidă a materialului.

Al doilea act, “Bad feelings” reprezintă împăcarea personajului cu soarta sa, cedarea sa în faţa realităţii. Realitatea devine ceva suportabil în prima sa parte, ca înspre final situaţia devină copleşitoare. Secretele, sentimentul de calm dinaintea finalului şi deciziile celor din jur afectează cursul soluţiilor întrevăzute de personaj în viitorul care îl precede.

“The romantic side of Parisşi “Best worst case scenario” ilustrează aceste simţăminte prin influenţe preponderent de doom frumos legate de clape, alternate cu un blues old school şi bossa nova în cea de-a două parte a actului prin “Olga’s little secret” şi deja cunoscutul teaser videoclip al materialului, “You are my last girlfriend”.
Vocalul dovedeşte încă o dată forţa pe care o încapsulează, devenit definiţia versatilului, iar instrumentalul nu face decât evidenţieze acest aspect prin solo-uri calde şi un tempo lent.

“The calm before the end” face trecerea la cel de-al treilea act, finalul, “Evil feelings”. Începe transformarea personajului. Dansul dintre vocalul principal şi cel secundar accentuează dramatismul schimbării, încă de pe sugestiva “I’m in hate”, când personajul îşi îmbrăţişează şi acceptă această mutare în planul urii (“I’m in love with my hate.”). Motivele acestor decizii de tranziţie în pielea altei fiinţe (“I get and I give but I never forget and I never forgive”) sunt anunţate printr-un marş al furiei în “The romantic side of perish”, o altă mostră de doom pur.

Finalul previzibil încă de la începerea tabloului îşi formează rădăcinile în “They will not believe what I have done”, când noile planuri ale personajului iau act, pe unde zguduitoare şi bogate în contraste de energie a tobelor susţinute de bass şi riff-uri centrate pe aceeaşi mânie asigurată şi de lirică. “Epiclogue” este simplu şi ingenious construit a fi un sfârşit, şi nu oricare, dar asemeni de epic precum începutul.

Dacă mulţi dintre artiştii zilelor de astăzi îşi promovează lansările ca fiind unele concept, atunci ar trebui asculte acest album înainte o mai facă şi altă dată. “Best Worst Case Scenario” ar fi echivalentul a ceea ce vedea pus în scenă şi pe portativ dacă Dante s-ar fi apucat de metale. Un album întreg, echivalentul a nimic ce există în acest moment pe piaţa noastră şi atât de divers încât ar fi imposibil nu găsească oricine ceva aprecieze.

Cronica a fost plănuită a fi urcată în această zi, întrucât ne aşteptăm avem rezultate bune prin intermediul muncii lor la finala GBOB Berlin. Felicitări din nou trupei!

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top