Cronici albume

Cronicã de album H8 – „Gri”

Indiferent de cultura noastră generală despre muzică, indiferent cât de multe formații știm, indiferent de cât de deschiși sau închiși suntem, este întotdeauna binevenit un motiv care să te împingă să descoperi o nouă cale. Nu este absolut necesar să înțelegem ceea ce stă în spatele muzicii, este de ajuns să știi unde o poți găsi. Și culmea, tocmai la noi, unde în magazine nu mai găsește aproape deloc discuri bune metal (deși, uimitor, mai găsești un Mastodon sau un Iron Maiden la benzinării). Totuși, există și alte modalități.

H8coverphoto

O astfel de modalitate este Deezer. Am fost aproape mereu împotriva unor astfel de sisteme, deși ignor în mintea mea îngustă uneori că muzica pe care o ascult pe Youtube este în mare la fel ca și cea de pe Deezer. Dar na, așa sunt eu, îmi place să știu că nu sunt cu picioarele pe pământ și să ignor realitatea imediată de lângă mine. Rugându-mă ca forțele să fie alături de mine, am călcat pe acest tărâm total necunoscut și kitch și am ascultat noul album H8, „Gri”.

Am început să ascult H8 acum câțiva ani, atunci când puneam pariuri cu un prieten bun cât de mulți artiști puteam identifica în videoclipul „Gropile” (el a câștigat, în disperarea mea). A urmat, desigur, o pauză destul de lungă în care am ascultat câteva piese de la bucureșteni în treacăt, iar de la Tragedia din Colectiv, datorită abisului în care m-am înfundat, am simțit nevoia să ascult ceva mult mai autohton, care să exprime perfect ura și scârba pe care o port în anumite cantități acestui sistem politic infect din România. H8 a fost răspunsul.

H8 este o formație înființată în anul 1995 într-o perioadă de ascensiune a sentimentelor adolescentine a câtorva băieți mai cu tupeu. Anii s-au așternut în calea sa, iar greutatea pe care a simțit-o pe umerii săi a făcut ca trupa să se afirme cu adevărat în anumite perioade de timp. Nu sunt deloc un cunoscător al perioadei vechi a formației, asta și din cauza vârstei mele, dar unele peripeții prin care a trecut trupa în ultimii cinci ani le știu destul de bine.

H8Photo

„Gri” este un album înregistrat alături de Marius Costache de la Studio 148, și a fost lansat oficial în format fizic în 12 februarie 2016 (aici e în funcţie de ziua publicãrii articolului), într-un concert special în Fabrica. În acest moment, discul este distribuit de Universal Music România. Acesta vine cu 14 piese, majoritatea extrem de noi, unele dintre ele fiind deja lansate în format videoclip. Marea majoritate ale pieselor sunt construite pe stabilimentele stilului de hardcore punk pur, pe alocuri îmbinat cu elemente de alternative metal și hip-hop. Cele 47 de minute vin ca un duș rece într-un anotimp călduros, ca o energie de care ai nevoie de a ieși din bârlogul tău întunecat și obscur.

„Fără emoții” este piesa care deschide în stil mare noul album și se prezintă ca rezumatul perfect al celor 47 de minute: vocea dură a lui Aliosha îți trezește acel sentiment rebel și de mult îngropat în interiorul tău, iar refrenul extrem de catchy, realizat în duet cu cea de a doua voce, cea a lui Văru, îți rămâne imediat imprimat în minte. Ritmul punk se întețește pe parcurs și se intra instant într-un riff galopant, susținut foarte extrem de bine de bătăile violente în snare și toba mare. Punctul culminant este atins de solo-ul mult mai dur, urmat îndeaproape măsurile ritmate de la final. Fără îndoială, „Fără emoții” este piesa mea preferată de pe acest album.

H8Photo2

„Gropile” este un single mai vechi, schimbat acum într-o anumită cantitate. Groove-ul zguduie pereții, iar accentul este pus pe violența cu care ar trebui să tratăm clasa politică actuală. „O lume nebună” merge pe aceeași linie, dar furia din vocile celor doi soliști excelează în această melodie, în timp ce ni se explică răspicat și direct faptul că „vin vremuri grele”. „2020” mi se pare că se aseamănă foarte bine că opere mai vechi ale trupei, dar conține măsuri care sunt mult mai thrash, iar acest merit îi este atribuit lui Călin Răduță, chitaristul trupei. Desigur, înjurăturile din refren sunt cireașa de pe tort care nu aveau cum să lipsească.

Materialul şchioapătă doar la nivel de versuri – o lipsă tolerabilă dacă ne gândim la scena underground românească care are uneori lacune similare. LATER EDIT:  Versurile pieselor din întregul album exprimă angoasa sentimentelor într-o manieră pe care o întâlnim, de obicei, la aproape toate formațiile hardcore punk, inclusiv cele din România și cele din afară (pot aminti câteva exemple mai apropiate, precum Madball sau Terror): se vorbește despre ura împotriva statului („2020”), falsitatea dură cu care se prezintă societatea românească („Ce nu mai simt”) sau pedepsele inchizitoriale pe care ar trebui să le aplicăm clasei politice actuale („Gropile”). Totuși, furia și sinceritatea sunt două atribute care ar trebui mai des abordate împreună, iar după părerea mea, H8 a reușit să facă acest lucru într-o manieră profesionistă. De felicitat inițiativa Deezer de a promova acest album pe o platformă online consacrată, dar sper că fanii români se vor încumeta să cumpere acest album, pentru a plăti just munca asiduă a celor șase muzicieni.

Nota: 8.5/10
Autor: G.P.

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top