Cronici albume

Aeranea și noul lor EP, The Fading Ones

În general, când cauți ceva dar nu știi exact ce, fie că ne gândim la un tricou, un anumit tip de bere sau un roman, ai șanse uriașe să nu reușești să găsești ceva care să se potrivească așteptărilor tale. La fel e și-n muzică. Speri să găsești o trupă nouă, tânără, care să cânte ceva ce ți-ai dori foarte mult să auzi, așa că intri pe metal archives sau pe Youtube și cauți setând anumite filtre sau introducând niște termeni generici, urmărind apoi compilații sau topuri. Din păcate, rar găsești ceva remarcabil.

Cele mai faine descoperiri sunt cele întâmplătoare. Cam așa am dat peste Aeranea – căutam ceva black metal progresiv, dar am găsit această formație de industrial goth din Essen, Germania. Mi-a plăcut thumbnail-ul unicului lor clip la acea vreme și am dat click pe el. M-a uimit întâi vocea solistei, și-apoi faptul că reușeau să îmbine industrial gothicul cu djent – cele două genuri nu puteau fi mai diferite. I-am căutat pe Facebook și am intrat în vorbă cu ei, primind după un scurt timp un link către două piese ce urmau a face parte din EP-ul The Fading Ones, ce urma să apară luna aceasta. Despre acest EP voi vorbi mai pe larg în cele ce urmează.

Aeranea

Aeranea, precum am spus deja, se remarcă printr-un sunet foarte agresiv caracterizat de chitările cu 7 corzi și de ruperi de ritm și riffuri mai degrabă specifice djentului sau muzicii metal moderne decât goth-ului clasic, dar vocea și clapele sunt inspirate de trupe mai vechi ale scenei, precum ar fi Lacuna Coil, Sirenia sau Ravenscry. The Fading Ones, noul material discografic al formației, exploatează încă de la început contrastul între cele două genuri. Prima piesă, Nothing Left, debutează cu o linie agresivă de chitări, susținută destul de bine de tobă și de clapele care deocamdată rămân doar în fundal. Strofa este puțin mai liniștită și soft, însă la refren se revine la motivul din început. Alternanța celor două (liniștit – agresiv) este foarte plăcută și bine realizată, în tranziție contribuind vocea solistei Lilly Seth, dar și clapele.

The Hours of Suffering, a treia melodie de pe album, explorează mai în detaliu latura prog/djent a trupei. Cel mai mult mi-a plăcut că între începutul agresiv și foarte heavy și refrenul melodic, scris într-un stil doom metal, similar unor părți auzite pe CD-urile trupei Isole, există o legătură cu atent conturată de Christopher F Kassad, chitaristul și principalul compozitor al grupului Aeranea. Lipsa inflexiunilor din voce, alături de un instrumental alert și variat, creează o atmosferă oarecum apăsătoare, dar care din păcate nu reușește să surprindă acele trăiri pe care le sugerează titlul melodiei. Ca să contrabalanseze acest cântec mai agresiv, următoarea piesă, Silence, este mult mai lentă și liniștită. Părțile clean din intro evoluează într-un refren mai lent și melodic față de ceea ce am auzit până acum pe The Fading Ones; totuși, sunetul rămâne heavy, și din nou putem auzi influențele doom metal. Piesa surprinde și cu primul solo de chitară de până acum. Ca bonus, există și o variantă de pian a acestei melodii. EP-ul se termină cu piesa Prayers Die, care este și cea mai lungă de pe acest material discografic, având 6 minute. Puțin mai dark decât precedentele, rămâne totuși similară cu celelalte compoziții.

Bandpic 1

Albumul a fost înregistrat și mixat de chitaristul formaței, Christopher. Mi-a plăcut destul de mult accentul pus pe joase în ceea ce privește chitările, cât și faptul că sunetul este agresiv și, în ciuda acordajului jos, nu sună deloc murdar. Clapele și efectele acompaniază restul instrumentelor și vocea ieșind în evidență atunci când trebuie, însă de obicei rămân oarecum în fundal. Cred că cel mai mult îmi place cum este înregistrată vocea lui Lilly, care se remarcă prin ușurința cu care trece de la un ton arogant și rece la unul mult mai cald și prietenos, lucru scos în evidență de felul în care a fost masterizat și mixat EP-ul The Fading Ones.

Recomand albumul și trupa ascultătorilor unor trupe mai cunoscute, precum Ravenscry, Lacuna Coil, Sirenia sau Xandria, dar și celor ce preferă un sunet modern, contemporan, specific trupelor de progressive sau djent moderne. Aș descrie cel mai ușor sunetul ca fiind contemporan cu noile direcții și orientări muzicale în lumea muzicii metal.

Notă finală: 8.5/10.

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top