Cronici concerte

Aeon Blank, Between Colors, Sticks and Stones: 5 mai 2016, Club Fabrica

Afis Aeon Blank 5

Ziua de joi – cinci a cincea 2016 – m-a făcut să-mi doresc să dețin puteri divine … aș fi vrut să fiu prezent în mai multe locații simultan, dar nu am putut decât să fiu în Club Fabrica unde s-a ținut concertul aniversar AEON BLANK alături de BETWEEN COLORS și STICKS AND STONES.

În paralel cu acesta a fost organizat Acoustic All Stars în Fire ClubLa inițiativa lui Andrei Irode și a organizatorilor ambelor evenimente au fost făcute transmisii live prin Facebook, o inițiativă nouă în domeniu și care merită să fie repetată cât mai des.

Audiența din Fabrica a fost decentă. În mod incontestabil cele trei formații ar fi meritat un public mult mai numeros, dar luând în considerare că a fost o zi de joi cu abia trecutele sărbători Pascale, e de la sine înțeles de ce nu și-au făcut apariția mai mulți amatori de muzică bună.

Cu o mică întârziere față de programul inițial, Sticks and Stones au început în jurul orei 21:00. Prestația a fost încântătoare: au interpretat piese din repertoriul propriu, au avut prezență scenică și au reușit să gestioneze minutele nedorite de pauză cauzate de probleme tehnice. Cu toate acestea – și întocmai din cauza faptului că formația are potențial – mă aștept să investească și mai mult în proiectul lor și să încerce să-și formeze o identitate și un sound „marcă proprie”.

După ei au urmat Between Colors și primul invitat al serii, Vladimir Gheorghiu (vocalist Wooldozer) pentru piesa Killswitch. Trupeții au aprecierea mea pentru că se străduiesc să acopere un gol care a rămas neacoperit în rândul formațiilor românești de atâția ani. Pe pagina lor de Facebook scrie că genul lor este „modern melodic metal”; destul de ambiguu, însă personal consider că este o îmbinație între doom-ul englezesc al anilor 90, sypmhonic-ul olandez inițiat de The Gathering și melodic death metalul suedez. Sper și pentru ei că vor reuși să își facă un sunet aparte prin care să nu mai permită ascultătorilor să regăsească anumite curente muzicale și să spună pur și simplu că muzica este una proprie.

Aeon Blank concert aniversar 1

Mai târziu în seară a urmat și main eventul: Aeon Blank! Încă de la proba de sunet publicul a putut observa că pe scenă nu își va face prezența numai formația, ci și Muse Quartet. Sunetul fetelor, din păcate, a fost destul de greu de sesizat, dar prezența lor în cadrul aniversării a fost bine venită și întâmpinată călduros de public. Au cântat împreună cu formația primele patru piese: Behind Closed Doors, Dead or Alive, Alone at the Movies și Of Gravity and Passion.

Aeon Blank concert aniversar 2

În continuarea concertului au fost invitați pe scenă și ceilalți invitați (și, ehe, câți invitați!): Jazz 8 (The Bridge Committee) pentru piesa Killer on the Loose, Radu Burcea (Sticks and Stones) pentru Hipster Apocalypse, Sandu Ștefan (Blame Hofmann – Tool Tribute) pentru Star Babies și Mihai Angus (Fameless) pentru Str Babies și Kong. Sleep and Decay a fost interpretată acustic de Mircea Becherescu (chitară) și Emil Luca (voce). Pentru bis formația a cântat The Balad of Lucy Butler.

Aeon Blank concert aniversar 3

Per total aniversarea a fost un adevărat succes, iar formația a avut probabil cel mai fain concert dintre toate. Aeon Blank sunt plini de imaginație și perseverenți, elemente ce se regăsesc în calitatea prestației lor atât de studio, cât și în concerte. Au reușit să-și capete identitatea odată cu albumul Dark Waters din 2014, prin urmare nu le doresc decât să-i vedem mai des pe scenă și nu numai indoor, cât și outdoor. Vara este aproape și se apropie festivalurile, o ocazie numai bună ca Aeon Blank să își extindă audiența.

Aeon Blank concert aniversar 4

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

To Top