Noutăţi

Division of Joy – Tribut Joy Division live în Grill Pub

joy division

Transmission, She Lost Control, Digital, Love Will Tear Us Apart, Atmosphere, anybody?
Nici o problemă, soundtrack-urile filmelor independente sunt pline de material Joy Division.
Fabulos, nu? Ne dăm seama ştim aceste piese chiar fără le cunoaştem!
Desigur împotriva firii, există şi în România un tribute band dedicat celui mai important grup rock alternativ din UK după opinia unora, măcar a celor mai interesanţi dintre observatorii de specialitate de-a lungul deja a mai multor generaţii.

“Scopul este de a înfăţişa publicului de orice vârstă puterea acestor cântece şi locul important al trupei Joy Division în muzica actuală.” – cităm din manifestul de credinţă, o, limbă de şoc! – al râznei Division of Joy, închipuite şi înfiinţate hăt în 2009 la iniţiativa unuia Pipăi Gabi Andrieş, azi unul din cei mai competenţi şi solicitaţi maeştri de sunet din teritoriu, zbierătorul de serviciu. Aferim! Banal expus, dar pe bune, scopul! La urma urmei, deşi a activat numai 4 ani, ‘76-’80, cu 40 de ani în urmă, frate! Joy Division a lăsat brazda adâncă; influenţele se pot regăsi pe tot terenul, de la U2 la Placebo, iar interesul public este în creştere constantă după apariţia unor filme de referinţă: 24 Hour Party People, Control.

Division of Joy va zică… ani de activitate destui, componenţă extrem de volatilă, normal: tot roacărul român cât de cât pregătit fie o arde într-un tribute band, fie la petreceri fiţoase – am vrea noi… visează greiere mălai!
Tratată, aşadar – de nevoie – ca o distracţie în timpul liber, gluma, atenţie, a început se îngroaşe în formula actuală; alăturea cu Pipăiu, Nina Neagu, profesor de percuţie redutabil, vai cum le bate pe tobe, Doamne! – mai cunoaşte cineva vreo femeie în România la nivelul ăsta, fim serioşi! E cineva care nu-l ştie pe Vlase de la Zob?…
Păi atunci n-are nicio treabă cu subiectul; cum adică doi basişti? Intră Alex Miu, actualmente basist la Compact, ex Kumm, Firma, aşa ceva; nu-i de ‘colo preiei rolul lui Teo Peter, nu credeţi?

Şi când colo, ce vezi? Adunătura pare se lege, zgomotul produs e din ce în ce mai periculos, încep vibreze pereţii, dacă cunoaşteţi senzaţia; iar dacă cântărea se mai lasă şi cu şolticării, spart/ars/ buf/rănit/ceaialcohol/monty/pipa păcii-n poală ştiu eu care/miruit cu găleată/butaforie, cât mai deranj ce mai, cu atât mai bine!

Tribute, se ştie: se prestează piesele JD, unele în original, altele reinterpretate (Atmosphere, rhythm&blues) cu posibilul efect “Show-ul este foarte energetic şi excitant mai ales pentru cei ce sunt familiarizaţi cu JD”;
”dar înseamnă şi o experienţă inedită pentru cei ce ascultă acest material prima dată”, în regulă, mai întâi doamnele şi copiii.

Division of Joy? Hai s-o luăm ca pe un pariu tentant pentru o gamă largă de organizatori de evenimente muzicale, de la nunţi-botezuri la festivaluri de motoare, serbări câmpeneşti, you name it; stupoare GARANTATĂ! Nu au nicio problemă apară pe aceeaşi scenă cu oricine. Au cântat cu însuşi Robert Turcescu, aşa totul e posibil. Se riscă cineva?

Pe 18 februarie în Grill Pub.

Intrare: 15 RON.

 

 

Comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top